La nivel mai fin, parioristic, toamna asta m-am fript rău de tot cu Șahtior. Eram absolut convins că de data asta va face pasul în primăvara Ligii, alături de Barcelona. Basel și Sporting păreau fragile, dar trupa lui Lucescu nu și-a mai revenit după acea înfrângere cu cântec în fața Barcelonei. În schimb, analiza făcută înaintea lunii în care ne-am confruntat cu francezii a ieșit la milimetru. Singurul punct smuls fraților întru latinitate a fost luat de tricolori (e drept, nu prea mă așteptam la un egal cu goluri multe), în timp ce, în mijlocul entuziasmului general iscat de clujeni după debut, avertizam că Bordeaux nu este echipă de 0 puncte în Ligă și, dacă nu și le face cu CFR, nu mai are cu cine. Iar pentru Steaua mă foloseam de o imagine din desenele animate clasice, și anume văzută în chip de pui la rotisor de către niște lyonezi lihniți după doar două puncte frugale înfulecate în primele două jocuri. La campionatul european m-am scuturat de metehnele de pronosportist nostalgic și am mers cu peninsula iberică, la două capete, în detrimentul squadrei azzurra, care își făcuse deja plinul la mondiale. După cum v-ați putut da seama de-a lungul timpului, sunt cam socialist în fotbal, să se dea câte un trofeu pentru fiecare să ajungă la toată lumea! Pentru echipa noastră n-am cutezat să pronostichez nimic, poate și din superstiție păguboasă, însă asta nu m-a împiedicat să sper din tot sufletul că noi vom fi revelația. Și uite că de data asta, spre deosebire de semifinala de UEFA, Mutu a apucat să dea de la unșpe metri. N-a riscat o scăriță… Nici Piți n-a riscat cu Olanda, doar a declarat apoi că nu era rău dacă terminam grupa neînvinși!!
Însă autocenzura legată de echipa națională nu este o regulă. În calificările precedente calificarea mi s-a părut certă încă de la tragerea la sorți. Grupa facilă, cu luptă în trei, cu Olanda și Bulgaria, pentru două locuri certe, a fost deocamdată unicul cadou pentru această generație ocolită de noroc. După ce s-au ivit din urnă adversarii din campania mondială, scepticismul indus și de faptul că locul secund aduce doar barajul a crescut. Veștile premergătoare nu erau nici ele prea încurajatoare, Serbia și Austria se primeneau cu antrenori de top, în timp ce noi rămâneam cu Pițurcă. E drept, și franțujii continuă cu Domenech. Dar firava speranță la locul doi s-a spulberat de la primul meci. Lituania ne-a redimensionat drastic, ceea ce m-a făcut să merg mai departe și să afirm că grupa noastră va da cea mai slabă echipă de pe locul doi, ratând deci și barajul. A nu se confunda această analiză cu dorința. Unde n-ar da Domnul să câștige Pițurcă barajul sau, și mai gogonată nădejde, să termine pe primul loc!
