Antrenorul-jucător al echipei FC Argeș, Dorinel Munteanu, a declarat, joi, cu ocazia vizitei medicale efectuate la Institutul Național de Medicină Sportivă, că formația sa se va salva de la retrogradare, dacă vor mai veni doi-trei jucători. „Cu lotul actual și plus doi-trei jucători care vor veni, vom reuși să ne salvăm de la retrogradare”, a spus Munteanu. Tehnicianul piteștean a menționat că dorește să evolueze în partida amicală cu Italia, programată pe 7 februarie. „Nu știu dacă nu este prea aproape acest joc cu Italia. Îmi trebuie pregătire, îmi trebuie jocuri. Voi evolua în cât mai multe jocuri în perioada de pregătire. Îmi doresc să joc, dar depinde de selecționer”, a adăugat Munteanu. El a declarat că încă nu se gândește la turneul final al Campionatului European. „Mă gândesc prima dată pe termen scurt și abia apoi la Campionatul European. Cred că echipa națională e pe un drum ascendent și, deși nu va fi ușor, se va califica. Mă bazez pe tot ceea ce face Pițurcă la națională, genereația actuală, pe maturizarea ei. Cred că fiecare jucător din această generație vrea să joace la un turneu final”, a completat tehnicianul argeșean. La vizita medicală efectuată la Institutul Național de Medicină Sportivă din București au participat 25 de fotbaliști.






