Finanțatorul Adrian Porumboiu l-a desemnat pe președintele FC Vaslui, Ciprian Damian, să negocieze cu tehnicianul Dorinel Munteanu rezilierea contractului acestuia.
Porumboiu a precizat că nu a avut nicio discuție cu Munteanu privind eventuala plecare a tehnicianului de la FC Vaslui, în condițiile în care, duminică seară, a afirmat că așteaptă ca antrenorul să demisioneze, deoarece acesta a spus că va renunța la funcție dacă vasluienii vor fi învinși de Steaua.
Dorinel Munteanu mai are contract cu FC Vaslui un sezon și jumătate, cu opțiune de prelungire. Munteanu a declarat, duminică seară, că va discuta cu Porumboiu pentru a lămuri situația sa.
În cursul dimineții de luni, Munteanu a fost văzut pe terenul de antrenament al formației FC Vaslui, neînsoțit de jucători, urmând ca echipa să-și reia pregătirile la ora 16.00.
Nu au ajuns la acord pentru rezilierea contractului Antrenorul echipei FC Vaslui a declarat după întâlnirea avută cu președintele clubului, Ciprian Damian, că este încă tehnicianul „galben-verzilor” și a subliniat că vrea să discute direct cu finanțatorul Adrian Porumboiu, nu cu intermediari.
„Încă sunt antrenorul echipei FC Vaslui. Urmează să am o discuție cu finanțatorul Vasluiului și nu doresc să discut prin intermediari”, a spus Dorinel Munteanu.
Reprezentanții grupării FC Vaslui au declarat nu s-a ajuns încă la o înțelegere privind rezilierea contractului cu Dorinel Munteanu.
Jucătorii de la FC Vaslui au făcut, luni, un antrenament de o jumătate de oră, fără ca la ședința tehnică să fie prezent vreun antrenor.
Într-o intervenție telefonică la Sport.ro, Adrian Porumboiu a respins varianta unei premeditări pentru a grăbi despărțirea de antrenorul Dorinel Munteanu. „Eu eram tâmpit să vreau să scap de Dorinel? Mai are contract un an și jumate, aveam o relație excelentă, cum să vreau să scap de Dorinel? E cea mai mare nebunie. Drept dovadă la ora actuală nu avem antrenor. Dacă era ceva premeditat aveam antrenor, îl instalam azi, mâine, dar habar n-am cine va antrena pe FC Vaslui. Dacă voiam să-l dau afară îi mai ofeream 50.000 de dolari bonus? Și joacă pe 75.000 doar cu Steaua. Nu mă poate acuza nimeni că n-am inima și sufletul curat în tot ce am întreprins până acum. Am crezut că va fi un mariaj pe termen lung”, a spus Porumboiu.
Dorinel Munteanu respinge acuzațiile de blat Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat că dacă finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, nu-l mai dorește la echipă ar trebui să-i comunice acest lucru personal și s-a declarat mâhnit de acuzațiile lansate de fostul arbitru FIFA la adresa sa și a jucătorilor, după meciul cu Steaua, scor 0-1.
„Eu am crezut că toate lucrurile se spală în familie, dacă într-adevăr suntem o echipă. Trebuia să ne privească personal lucrurile care ar fi fost de discutat. Într-adevăr a fost un joc slab, dar nici vorbă de blat. Suspiciunile și teama de a fi fost sunt la orice pas. Dacă nu mai sunt dorit la Vaslui, să mi-o spună în față și plec fără să mă deranjeze. Nu e frumos și normal ceea ce se întâmplă. Vreau să am o ultimă discuție cu domnul Porumboiu. Este foarte greu să acuzi un om care a făcut foarte multe pentru Vaslui. Sunt lucruri neacceptabile pentru mine. Rămân fără cuvinte când primesc asemenea acuze”, a declarat Munteanu
Porumboiu și-a făcut varză echipa și antrenorul Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că toți jucătorii din echipa antrenată de Dorinel Munteanu „sunt niște nesimțiți”, după prestația foarte slabă din meciul cu Steaua.
„Becali nu are niciun fel de vină. De vină suntem eu și jucătorii. Eu ce pot să fac mai mult în condițiile în care au jucat pe o primă de 400 de milioane? Asta este nesimțire curată! Toți sunt niște nesimțiți. Chiar dacă sunt suspendat, aștept să plece toată lumea și mă duc în vestiar să le mulțumesc pentru efortul depus. Eu sunt fraier, pentru că îi aduc să joace la Vaslui în loc să-i las să joace pe la Botoșani. Asta e condiția lor. Eu tot fac echipă, nu pot să merg în continuare cu acești jucători. Vor să-mi păteze mie numele? Eu turbez acolo în tribună să văd niște nesimțiți de jucători. În alte meciuri au jucat, iar acum nu au făcut absolut nimic”, a spus Porumboiu.
Oficialul vasluian consideră că și antrenorul Dorinel Munteanu este vinovat pentru rezultatul și evoluția echipei din meciul cu Steaua. „Munteanu este și el vinovat. Ce? El nu avea o primă de 150 la sută în cazul unei victorii? Scoate pe cel mai bun din echipă (n.r. – Petar Jovanovici), era practic cel mai periculos jucător al nostru”, a punctat Adrian Porumboiu.
Fostul arbitru FIFA a subliniat că partida de duminică „este a doua mâhnire” pe care o trăiește de la implicarea la FC Vaslui și nu crede că este întâmplător că se întâmplă tot la un meci cu Steaua, după ce în urmă cu două sezoane „roș-albaștrii” au câștigat campionatul după o victorie în ultima etapă la Vaslui, cu scorul de 4-0, coroborată cu un eșec al Rapidului la Petroșani. „Este a doua mâhnire pe care o am de când am investit în fotbal și deloc întâmplător tot cu Steaua. Dar o să aflăm adevărul peste vreun an de zile, cum o să aflăm și cu bricheta, cum s-a aflat și adevărul de la meciul dintre CFR și Dinamo, când Becali a spus că a dat un milion de euro celor de la Dinamo. Nu rămâne nimic înmormântat. Nu pot să cred că asta e valoarea echipei”, a spus Porumboiu.
Scandal imens
Dorinel Munteanu, gonit de Porumboiu de la Vaslui






