Din nou pe gazon

Dorinel Munteanu, adversar al naționalei României



Dorinel Munteanu ar putea fi surpriza Stelei în retur
Dorinel Munteanu ar putea fi surpriza Stelei în retur

Atacantul grec al echipei Steaua, Pantelis Kapetanos, a suferit, vineri, o întindere în partida amicală susținută în compania României A, scor 1-4, și a devenit indisponibil pentru meciul cu AC Fiorentina, contând pentru ultima etapă a grupei F a Ligii Campionilor. La Steaua a evoluat, începând cu minutul 53, și antrenorul Dorinel Munteanu.
Pentru Steaua a marcat Arthuro, în minutul 29, în timp ce pentru România au înscris Gigel Bucur, în minutele 48, 52 și 75, și Bicfalvi, în minutul 65.
Steaua: Zapata (Cernea ’28, Vâtcă ’60) – Baciu, Rădoi (Rada ’46), Ghionea (Rusu ’46), P. Marin (Filip ’46) – Ov. Petre (A. Moreno ’46), Tiago Gomez (D. Munteanu ’53) – Nicoliță (Semedo ’46), D. Moreno (Pleșan ’46), Toja – Kapetanos (Arthuro ’3, Mustață ’53). Antrenor: Dorinel Munteanu.
România A: Pantilimon (Tătărușanu ’46) – Dănănae, Luchin (Găman ’46), Ciucă (Tudose ’46), Latovlevici – Ropotan (Bicfalvi ’46) – Roman (Bucur ’46), Prepeliță (Bourceanu ’46), Deac (Tănase ’46), Curtean (Varga ’46) – Goga (Curtean ’77). Antrenor: Victor Pițurcă.
Singurul jucător pe care selecționerul Victor Pițurcă nu l-a folosit a fost atacantul Alexandru Pițurcă. Selecționerul a urmărit meciul de la tribuna 0.
La meci a asistat și finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, care i s-a adresat atacantului Alexandru Pițurcă, spunându-i că din primăvară va evolua pentru vicecampioana României. „Alex din primăvară vii la Steaua și nu mai dai goluri la Pandurii, dai la Steaua”, a spus Becali.
Tătărușanu vrea la Steaua Portarul echipei Gloria Bistrița, Ciprian Tătărușanu, a declarat că speră ca acesta să fi fost ultimul meci jucat de el împotriva vicecampioanei României.
„Am mai jucat pe Ghencea și când erau spectatori. A fost puțin ciudat jocul împotriva Stelei însă sper ca acesta să fie ultimul meci jucat împotriva lor. Sunt nerăbdător să ajung aici. Steaua este un club puternic și la orice echipă puternică este presiune”, a spus Tătărușanu.
Ciprian Tătărușanu a fost cumpărat de Steaua de la Gloria Bistrița în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro, însă a rămas, sub formă de împrumut, pentru un sezon, la gruparea ardeleană. Steaua va încerca aducerea lui Tătărușanu încă din această iarnă, în locul său urmând să fie cedat Cosmin Vâtcă.
Mijlocașul Eric Bicfalvi s-a declarat emoționat că a jucat împotriva Stelei. „Eu tot timpul am emoții foarte mari când joc pe Ghencea și este un eveniment special când joc aici”, a adăugat jucătorul împrumutat de Steaua la Gloria Buzău.



Recomandări

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni
România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni