Fostul antrenor al FC Vaslui, Dorinel Munteanu, a declarat că invocarea divinității în fotbalul românesc este o blasfemie, respingând în totalitate acuzațiile care i-au fost aduse de finanțatorul Adrian Porumboiu după meciul cu Steaua, câștigat de „roș-albaștri” cu scorul de 1-0.
„Cred că Dumnezeu nu trebuie invocat în fotbal! În fotbalul românesc să-l invoci pe Dumnezeu e o blasfemie! Relația mea cu divinitatea este una personală, sufletească și nu trebuie să fac paradă de ea sau de credință, mai ales în activitatea sportivă. Nu i-am spus niciodată domnului Porumboiu că voi demisiona în cazul unui eșec cu Steaua. Poate sunt eu naiv și credul, dar nu sunt prost să fac afirmații care mă pot costa bani grei. Clauzele din contractul meu nu mă lăsau să fac acest lucru”, a spus Munteanu într-un comunicat de presă remis agenției MEDIAFAX, adăugând că angajamentul dintre el și FC Vaslui s-a desfăcut prin acordul scris al ambelor părți, orice altă afirmație legată de modul în care a încheiat relația contractuală cu clubul fiind total neadevărată.
Dorinel Munteanu a menționat că respinge cu fermitate orice acuzație de trucare a meciului FC Vaslui – Steaua, scor 0-1, din etapa a XXVI-a a Ligii I. „Acuzații se pot face oricând, profitând de o conjunctură: așa cum jucătorii Vasluiului pot fi acuzați de joc favorabil Stelei, la fel și jucătorii echipei Dinamo pot fi acuzați de joc favorabil CFR-ului. Dar ambele ipoteze am convingerea că sunt fantasmagorii. Susțin cu tărie că – din punctul meu de vedere – scorul meciului a fost decis exclusiv de prestația jucătorilor de pe teren”, a spus el.
Fostul internațional a subliniat că declarațiile finanțatorului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, conform cărora „Steaua a avut la acel meci doi antrenori, unul la ea pe bancă și unul pe banca tehnică a Vasluiului” este „tendențioasă și bazată doar pe o imaginație maladivă”: „Dacă ar fi un om integru și un bărbat adevărat, în locul afirmațiilor tendențioase ar face niște acuzații directe, probate, pe care să le poată susține atât în fața comisiilor cât și în instanță. Eu sunt pregatit să suport consecințele faptelor mele, dar el oare e pregătit să suporte consecințele afirmațiilor sale?”.
Munteanu susține că nu a indicat sau sugerat vreunui jucător vasluian să nu dea totul pe teren și că în judecarea meciului trebuie plecat de la premiza că ambele echipe au evoluat slab, închis, cu puține ocazii. „Lipsa de angajare a jucătorilor nu este imputabilă antrenorului, ci doar, eventual, strategia de joc. Eu nu sunt un antrenor perfect și nici jucătorii mei nu au fost perfecți, iar dăruirea și forma sportivă nu se obțin doar cu stimulente financiare”, a spus el.
Munteanu regretă că a cedat nervos câteodată, dar a precizat că numele său „face diferența între mercenar și profesionist”: „Deocamdată principala mea preocupare este liniștea familiei și ca planuri de viitor mă preocupă ideea aderării la o organizație internațională de caritate”.
Dorinel Munteanu a menționat că nu va mai vorbi despre acest subiect decât dacă va fi nevoie la comisiile FRF sau în cadrul instanțelor de judecată din România.
După meciul FC Vaslui – Steaua, scor 0-1, disputat în etapa a XXVI-a a Ligii I, Porumboiu și-a acuzat jucătorii că nu și-au apărat corect șansele. De asemenea, el l-a găsit vinovat și pe antrenorul Dorinel Munteanu, căruia i-a cerut demisia, lăsând să se înțeleagă că fotbaliștii săi au fost corupți prin intermediul impresarului Aurel Marinescu, care îndeplinește și funcția de președinte al filialei din Caraș Severin a PNG, partidul finanțatorului stelist Gigi Becali. Porumboiu a afirmat că înaintea meciului cu Steaua i-a propus lui Munteanu să meargă împreună la biserică să jure că meciul cu Steaua va fi curat, însă acesta a refuzat. „Cei care îl invocă pe Dumnezeu n-au nicio credință, câștigă cu mijoace diavolești, aici e dracul, a mai rămas o codiță de acum doi ani. Dacă cineva spune că a fost blat, nu exagerează cu nimic. Asta simt eu, nu am nicio probă”, a punctat Porumboiu la finalul meciului cu Steaua.