Chiar dacă nu au fost prezentați încă oficial, foștii mari fotbaliști suceveni Dorin Goian și Dănuț Perjă au început deja munca în structurile de conducere de la Foresta Suceava, urmând să ocupe funcțiile de președinte executiv, respectiv director sportiv. Ieri dimineață, cei doi au avut prima ieșire publică din postura de oficiali ai grupării de pe Areni, afișându-se în fața membrilor Consiliului Local din Suceava pentru a-și prezenta planurile pentru viitor.
„Ni s-au adus actele cu Hotărârea Comitetului de Urgență al Federației Române de Fotbal, în care se spune clar că echipa rămâne în Liga a II-a. Totodată, am primit și documentația cu schimbarea numelui din ACS Rapid Suceava în ACS Foresta Suceava și un certificat de înregistrare fiscală. Municipiul Suceava dorește să finanțeze echipa de fotbal, așa cum face cu toate ramurile sportive. În acest sens, am solicitat o discuție informală, cu planurile noii conduceri, astfel să vedem ce e de făcut pe viitor. La începutul anului am aprobat suma de 1,7 milioane de lei pentru ACS Rapid, care între timp și-a schimbat denumirea, iar pentru a continua finanțarea așteptăm și un punct de vedere al celor de la Departamentul Juridic al Primăriei, în care să se precizeze clar dacă este aceeași echipă. Din 1,7 milioane s-au achitat 510.000 de lei până în momentul de față, reprezentând 30% din finanțare, iar acum așteptăm deconturile, pentru a putea aloca și a doua tranșă”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Cornel Grosar: „Sunt doi suceveni care știu ce înseamnă performanța și sunt convins că vor reuși”
Prezent la întâlnirea de la primărie în care s-a discutat despre viitorul fotbalului sucevean, consilierul local PSD Cornel Grosar s-a arătat impresionat de întrevederea cu Dorin Goian și Dănuț Perjă. „Sunt doi suceveni get beget care știu foarte bine ce înseamnă marea performanță și reprezintă enorm pentru orașul nostru. M-au cucerit modestia și bunul-simț cu care și-au prezentat proiectele și cred că nu are rost să ne îndoim de profesionalismul lor. Vreau să vă spun că absolut toate grupurile din Consiliul Local și-au exprimat dorința de a-i susține pentru a readuce performanța în fotbalul sucevean și credem că au capacitatea de a reuși”, a precizat Cornel Grosar.
Ovidiu Milici: „Știu sigur că sucevenii vor fotbal și vom ține cont de dorința lor”
La fel de optimist legat de șansele de reușită ale acestui nou proiect s-a declarat și consilierul ALDE Ovidiu Milici. „Pe mine mă leagă de Dorin Goian o prietenie de peste 30 de ani, iar cu Dănuț Perjă am fost coleg de echipă pe vremea junioratului, la CSS Suceava. Sunt unul dintre primii susținători ai noii echipe Foresta, deoarece consider că din punct de vedere al dragostei pentru fotbal Suceava este între primele orașe din România. Eu și colegii mei vom susține necondiționat orice proiect care va aduce din nou mii de suceveni în tribunele stadionului Areni. Știu sigur că sucevenii vor fotbal și vom ține cont de dorința lor”, a precizat Ovidiu Milici.
Sâmbătă, în prima etapă a noului sezon al Ligii a II-a, Foresta va evolua în deplasare, cu Unirea Tărlungeni.