Fiul cel mare al lui Florin Cioabă spune că președintele Traian Băsescu a afirmat, la sicriul tatălui său, că acesta „a făcut pentru etnie mai mult decât toate ONG-urile și guvernele la un loc”, Dorin Cioabă susținând că îl consideră pe șeful statului al doilea tată al său.
Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că președintele Traian Băsescu „a vărsat o lacrimă la căpătâiul prietenului său”.
Potrivit acestuia, la sicriul lui Florin Cioabă, Băsescu a spus că „regele Cioabă a făcut pentru etnie mai mult decât toate ONG-urile și guvernele la un loc”.
„Pentru noi, pentru etnie, pentru mine în special, Traian Băsescu este al doilea tată al meu. Nu am aceleași legături de prietenie pe care tatăl meu le avea cu domnul președinte, dar o să fac tot ce pot ca să păstrez această relație și după ce domnul președinte își va termina mandatul, dar și până atunci”, a declarat Dorin Cioabă.
Acesta i-a mulțumit președintelui Traian Băsescu pentru că a mers să își ia rămas bun de la tatăl său.
„Vreau să îi mulțumesc președintelui Traian Băsescu. A fost un gest nemaipomenit cum nimeni nu a mai făcut. A fost prima dată când comunitatea romă a fost băgată în seamă în modul cel mai serios. Chiar dacă unii au luat în derâdere (gestul – n.r.), trebuie să știe că Dumnezeu e sus și vede. Tata a fost un om care a trudit, un om care și-a lăsat familia și a plecat acolo unde alții aveau nevoie de el”, a afirmat Dorin Cioabă.
Președintele Traian Băsescu a fost, miercuri după-amiază, în casa familiei Cioabă, unde a dus o coroană de garoafe roșii cu mesajul „Sincere regrete. Președintele Traian Băsescu”.
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viață duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.