Dorel Lucian Radu a demisionat de la conducerea Institutului Cantacuzino, în locul lui fiind repus Radu Iordăchel, care fusese demis în 2010 de ministrul Sănătății din acea perioadă, Cseke Attila, din cauza neîndeplinirii măsurilor de remediere a deficiențelor la liniile de producție a vaccinurilor.
Directorul general interimar al Institutului Cantacuzino, Dorel Lucian Radu, a demisionat la sfârșitul săptămânii trecute, după ce sindicatul instituției a solicitat acest lucru, criticându-l pentru blocarea activității.
„Este adevărat că directorul interimar, Radu Dorel, și-a dat demisia. A fost repus Radu Iordăchel, demis de fostul ministru Cseke Attila. Iordăchel a atacat în instanță decizia fostului ministru și a câștigat procesul, astfel că a revenit în funcție”, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore.
Radu Iordăchel va fi director până la organizarea concursului de ocupare a postului de director general al Institutului Cantacuzino.
În 16 aprilie 2010, ministrul Sănătății din acea perioadă, Cseke Attila, l-a demis pe directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino, Radu Iordăchel, pe motiv că planul de măsuri corective și de remediere a deficiențelor la liniile de producție ale institutului, pe care și l-a asumat, nu a fost îndeplinit. În locul lui Iordăchel a fost numit atunci medicul primar microbiolog Gabriel Ionescu.
Decizia a fost luată atunci după ce raportul de autorizare realizat de Agenția Națională a Medicamentului a evidențiat faptul că planul de măsuri nu a fost în totalitate respectat și implementat. Potrivit raportului, linia de producție a vaccinului antituberculoză (BCG) nu poate fi autorizată din cauza deficiențelor constatate în luna februarie 2010 și care nu au fost remediate deși existau în planul de măsuri pentru retehnologizare.
Demisia directorului Dorel Lucian Radu a fost solicitată recent de Sindicatul Institutului Cantacuzino, care l-a acuzat că refuză să facă achiziții, toate liniile de producție fiole fiind în continuare închise.
Sindicatul TESA din Institutul Cantacuzino arăta, într-un memoriu remis agenției MEDIAFAX, că director general interimar Dorel Lucian Radu a fost repus în funcție la 15 septembrie 2011, prin ordinul al ministrului Sănătății, după ce în 2009 a fost înlocuit de la conducerea instituției, pentru management defectuos. În primul mandat al lui Dorel Lucian Radu, respectiv din 2007, au început să se desființeze ariile de producție, fără ca membrii comitetului de direcție să aducă obiecții sau soluții alternative, au mai spus liderii de sindicat.
Potrivit sindicaliștilor, și în actualul mandat directorul general nu-și îndeplinește obligațiile și nu-și asumă responsabilitățile pe care le implică această funcție. Sindicatul preciza că directorul nu asigură condițiile corespunzătoare de lucru pentru salariați, prin refuzul de a semna documentele necesare achiziționării materiei prime, a reactivilor de diagnostic, materiale pentru ambalare, iar toate ariile de producție și fiolaj pentru produse biologice administrabile la om sunt închise.
Săptămâna trecută, ministrul Sănătății, Ritli Ladislau, anunța că situația de la Institutul Cantacuzino va fi rezolvată în câteva zile.
Ministrul preciza că știe despre faptul că liniile de producție de la Cantacuzino sunt blocate și că institutul nu va putea fabrica vaccinuri. „Căutăm soluții. Producția de vaccin antigripal din iarnă a fost un eșec, iar statul trebuie să recupereze banii pentru vaccinul produs”, a mai spus Ritli.
Avocatul Poporului (AP) a făcut o anchetă în cazul Institutului Cantacuzuino, considerând că neproducerea unor vaccinuri reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate și afectează într-o anumită măsură siguranța națională a României.
„De mai multe luni de zile în cadrul instituției Avocatul Poporului se desfășoară o anchetă proprie referitoare la neproducerea unor vaccinuri (stafilococic D – în diluții – produs original românesc, folosit în tratamentul infecțiilor stafilococice, antigripal, antituberculos, polidin, cantastim, antidifterie, antitetanic), de către Institutul Cantacuzino, ceea ce în opinia noastră reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate, prevăzut de art. 34 din Constituție și o afectare într-o anumită măsură a siguranței naționale a României”, se arată într-un comunicat de presă al AP remis, marți, agenției MEDIAFAX.
Potrivit Avocatului Poporului, această situație are ca efect pericolul producerii unor epidemii ale căror efecte nu ar putea fi înlăturate în lipsa vaccinurilor.
„Ceea ce pare grav este faptul că Institutul Cantacuzino ar fi beneficiat de fonduri care puteau fi utilizate pentru dezvoltarea procedurilor de producere a vaccinurilor”, a precizat AP.
Avocatul Poporului va continua ancheta referitoare la încetarea producerii vaccinurilor, precizând că, în final, față de situația gravă care s-a creat va trebui să emită o recomandare celor care au obligații în procesul de producere a vaccinurilor.
Institutul Cantacuzino este singurul producător intern pentru vaccinuri și seruri. În prezent, toate ariile de producție pentru produse biologice administrabile la om sunt închise, nefiind autorizate de Agenția Națională a Medicamentului.