Politic

Dorel Guliciuc este noul purtător de cuvânt al PSD Suceava

Fostul consilier județean liberal Dorel Guliciuc este noul purtător de cuvânt al Organizației Județene Suceava a PSD și va candida din partea acestui partid pentru funcția de primar al comunei Ipotești. Dorel Guliciuc a fost prezentat ca purtător de cuvânt de către candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Mirela Adomnicăi.
În ceea ce-l privește pe Dorel Guliciuc, acesta a ținut să-i mulțumească Mirelei Adomnicăi și conducerii PSD Suceava pentru că au încredere în abilitățile pe care le are în ceea ce privește comunicarea cu presa. „Sunt convins că o să comunicăm foarte bine. Experiența din zona media mă face să cred că o să reușim să ajungem cu mesajul nostru, unul pozitiv, mai mult decât optimism față de ceea ce trebuie să devină județul Suceava”, a spus Dorel Guliciuc.
„Am venit la PSD pentru că și aici există deschidere pentru oameni buni”
El a spus că a demisionat din funcția de consilier județean, precizând că din punctul său de vedere și-a făcut treaba cât se poate de bine în deliberativul județean. „Am încercat să fac mai mult. Încerc de acum să fiu foarte bun în proiectul numit județul Suceava și comuna Ipotești. Ele merg în paralel și îmi doresc să demonstrez că se poate. Că se poate și altfel, nu doar cum a fost și până acum. Am venit la PSD pentru că și aici există deschidere pentru oameni buni. Și aici am găsit oameni competenți”, a spus Dorel Guliciuc, el adăugând că din punctul său de vedere județul Suceava are nevoie de o schimbare.

Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Liderul PSD Sorin Grindeanu va veni la Suceava pentru semnarea contractelor de execuție pentru construcția autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

„Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină”, adresat publicului adult, la Muzeul de Istorie Suceava

Expoziția de pictură „Crinii Mărturiei”, semnată de artista Doina Mihăilescu, la Muzeul de Istorie Suceava

Administratorul CSM Suceava, Ovidiu Paul Hrițcu, atrage atenția că sportul sucevean traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani