Dorel Constantin Dumitraș, candidat de primar în Moara, este de părere că banii care au ajuns la bugetul comunei în ultimii opt ani puteau fi gestionați mult mai eficient în beneficiul populației. Potrivit calculelor realizate de acesta, bugetul de care a beneficiat Primăria Moara este unul consistent, dar realizările nu au fost pe măsura banilor din vistierie, motiv pentru care i-a adresat o întrebare publică actualului primar.
„Domnule primar al comunei Moara, ce ați făcut cu cei 10 milioane de euro pe care i-ați avut pe mână în ultimii opt ani? Asta în condițiile în care în fiecare an impozitele și taxele locale s-au indexat cu 10%, fiind o povară pentru locuitorii din Moara, în comparație, spre exemplu, cu ceea ce se petrece la Ipotești, unde tarifele au rămas constante”, este nedumerirea lui Dorel Constantin Dumitraș.
Candidatul de primar în Moara are și soluții viabile pentru transformarea comunei în una de succes, cu o listă clară de priorități în investiții.
Potrivit lui Dumitraș infrastructura va avea parte de o atenție specială, și asta pentru că mai toți oamenii din comună cu care a discutat i-au semnalat această problemă.
„Din cei 50 de km de drumuri comunale, majoritatea arată ca acum 100 de ani, cu noroaie până în gât, drumuri pe care este o adevărată aventură să le parcurgi, mai ales după orice ploaie, cât de mică ar fi ea. Aceste drumuri vor fi reabilitate și nu în patru ani, ci într-un timp mult mai scurt”, a arătat Dorel Constantin Dumitraș.
Lista priorităților pentru modernizarea comunei Moara
Dumitraș a mai enumerat și alte priorități pe care le are în vedere în ceea ce privește investițiile în Moara, una dintre acestea fiind introducerea rețelei de gaz metan, precum și extinderea rețelei de apă, un proiect demarat în 1997, când s-au realizat circa 8 km de rețea, iar ulterior s-a extins pe porțiuni mici, total insuficient pentru nevoile actuale ale populației.
„Grădinița și celelalte unități de învățământ din Moara care nu au mai beneficiat de investiții majore în ultimii cinci ani în vederea modernizărilor sunt alte priorități care nu vor fi neglijate. Actul educațional și cei aproape 550 de copii care învață pe raza comunei Moara trebuie să beneficieze de condiții cât mai civilizate, iar unul dintre obiectivele mele va fi exact pe această linie”, a menționat Dorel Constantin Dumitraș.
Candidatul de primar în comuna Moara a mai adăugat că și investițiile pe linie de salubrizare trebuie să devină o prioritate, iar în acest sens trebuie achiziționată o mașină performantă astfel încât timpul de colectare a gunoiului menajer să scadă de la două săptămâni la cel mult o săptămână.
Dorel Constantin Dumitraș este de părere că administrația din Moara mai trebuie să achiziționeze utilaje de deszăpezire și un buldo-excavator care să deservească comuna pentru a nu mai sta la mâna unor persoane private în caz de necesitate.
„Imediată trebuie să fie și intervenția la rețeaua de iluminat a comunei, una învechită, cu lămpi de 30-40 de ani, care au eficiență redusă și costuri ridicate. Multe dintre proiectele cu care Moara se poate dezvolta pot și vor veni din fonduri atrase de la bugetul Uniunii Europene. Moara are puterea de a asigura confinanțarea pentru obținerea de fonduri europene, axă care dacă nu ar fi fost neglijată în ultimii opt ani astăzi am fi fost în cu totul alt punct al dezvoltării”, a încheiat Dorel Constantin Dumitraș.





