Donțu: „Traian Băsescu nu are voie să negocieze cu foarfeca teritoriul României”



Președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu
Președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu

Președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, consideră că ideea șefului statului privind reorganizarea administrativ-teritorială a țării este fantezistă, arătând că Traian Băsescu nu are voie să negocieze cu foarfeca teritoriul României.
Donțu susține că, în astfel de situații, referendumurile sunt obligatorii și că orice altă soluție este „ilegitimă și imorală”. El s-a referit la ultima propunere a lui Băsescu cu opt județe mari plus două mici, Harghita și Covasna, ca o concesie făcută UDMR-ului, arătând că dacă maghiarii nu acceptă această variantă în cele două județe nu vor mai fi instituții deconcentrate.
„Să nu ne ascundem după degete. Băsescu profită de greșelile făcute de UDMR, care a exagerat pe tema Ținutului Secuiesc, răspunzându-le astăzi cu șantaj direct. Dacă UDMR nu acceptă împărțirea, atunci li se va tăia accesul la resurse. Cum? Prin reorganizarea deconcentratelor. Ce înseamnă asta? În Harghita și Covasna nu vor mai fi instituții deconcentrate dacă UDMR nu acceptă propunerea lui Traian Băsescu. La aceasta se adaugă statutul minorităților într-o formă care azi nu poate fi acceptată. Dintr-un interes politic care ține de viitoarele alegeri, Băsescu intenționează să-și bată joc de românii din Ardeal chiar călcând în picioare propriile argumente pentru susținerea regionalizării, respectiv că este nevoie de județe mai mari pentru atragerea fondurilor europene”, a declarat Donțu.