Vicepreședintele PSD Suceava, consilierul local Ovidiu Donțu, cere politicienilor suceveni să renunțe la gargară și să treacă la fapte. El le-a sugerat că începutul anului școlar reprezintă un bun prilej pentru oamenii politici să se facă utili și să ajute familiile nevoiașe care au copii școlari.
Donțu a arătat că el, împreună cu colegul său social democrat din Consiliul Local Suceava, Eugen Girigan, au ajutat cu ghiozdane și rechizite o familie cu opt copii, din care șase școlari din cartierul Obcine, familie recomandată de Școala Ion Creangă.
Fetița cea mică, aflată în clasa I, a primit și o uniformă școlară nouă. Impresionat de situația acestei familii, care are dificultăți în a-și plăti întreținerea la zi, Ovidiu Donțu le-a acordat o indemnizație lunară de consilier local.
„Am dorit să ajutăm o familie cu mulți copii să înceapă anul școlar cu zâmbetul pe buze. Solicit și celorlalți politicieni să identifice familiile cu dificultăți și să facă gesturi concrete pentru sprijinirea micilor școlari. E timpul ca solidaritatea socială să treacă de la concept la realizare”, a spus Donțu.






