Consilierul local PSD Ovidiu Donțu, candidat la funcția de primar al municipiului Suceava, și-a prezentat raportul de activitate pentru perioada 2004-2008.
Potrivit centralizării, Donțu a avut peste 15 inițiative, peste 1.000 de intervenții în Consiliul Local și peste 300 de amendamente aprobate la proiectele de hotărâri.
Printre inițiativele sale, Donțu a amintit de modificarea criteriilor de prioritate în construirea și repartizarea locuințelor ANL și a locuințelor sociale pentru o împărțire echitabilă a acestora, includerea pe lista de priorități de investiții a realizării unei șosele de centură a municipiului Suceava și retehnologizarea SC TERMICA SA, utilizarea sumei de 110 miliarde lei pentru asfaltarea străzilor dintre blocuri în cartierele Burdujeni, Obcini, George Enescu, acordarea de gratuități pentru transportul local pensionarilor, acordarea de reduceri la transportul local pentru studenți și elevi, reabilitarea secției Pediatrie a Spitalului Județean Suceava și amenajarea aleilor și a locului de joacă din parcul Areni, diminuarea impozitelor locale plătite de persoanele fizice cu un procent de 20%.
De asemenea, consilierul PSD a amintit de faptul că s-a opus privatizării Termica, adoptării taxei de salubritate “ca fiind ilegală și imorală” și că a denunțat licitațiile Primăriei Suceava ca fiind incorecte, “referindu-mă la licitațiile pentru asfaltări, licitația pentru autobuze și la licitația pentru serviciul complementar de transport cu maxi-taxi”.
“M-am opus majorării prețului la gigacalorie și la apă”
“Pe parcursul acestui mandat, m-am opus majorării prețului la gigacalorie și la apă în municipiul Suceava până nu se vor epuiza celelalte modalități de reducere a costurilor și am determinat menținerea prețului de 1 Ron pe călătoria cu autobuzul.
De asemenea, am inițiat și votat un proiect de hotărâre privind oprirea construcțiilor pe spații verzi și m-am opus construcției de blocuri P+10 în zone de P+4.
Ca reprezentant al Consiliul Local în cadrul societății de transport am preluat serviciul public de transport de la – 48 miliarde lei vechi și l-am adus împreună cu colegii mei din AGA la + 16 miliarde de lei vechi. Societatea de transport local are astăzi un sediu nou și a aprobat cumpărarea a încă 15 autobuze, dintre care 6 în anul 2008”, a declarat Donțu.
El a mai spus că în cadrul comisiei economice a Consiliului Local a contribuit la mărirea veniturilor municipiului Suceava prin introducerea regulii conform căreia prețul concesiunilor de până la o anumită sumă să fie achitat în primul an, și nu în 10 ani.
Bilanț
Donțu și-a prezentat raportul de activitate către suceveni





