Statistici

Donțu: „Românii sunt tot mai săraci, iar pâinea se va scumpi cu 15%”

Ovidiu Donțu: „Clientela politică se îmbogățește, iar marea masă a populației sărăcește”
Ovidiu Donțu: „Clientela politică se îmbogățește, iar marea masă a populației sărăcește”

Efectul reformelor pe care le face actuala putere se vede în majorarea prețurilor la alimente, a declarat ieri președintele executiv al Organizației Județene a PSD, Ovidiu Donțu.
„Românii au cumpărat tot mai puține produse care nu sunt de strictă necesitate, iar mărfurile ieftine s-au vândut cel mai bine. Familiile au fost nevoite să-și restrângă drastic cheltuielile de zi cu zi”, a arătat Donțu.
El s-a folosit de datele publicate de Institutul Național de Statistică, care indică negru pe alb scăderea drastică a nivelului de trai al românilor.
„Românii au renunțat la carne și la fructe și consumă mai mult covrigi, fasole și cartofi. Acesta este efectul «reformelor» pe care le face actuala putere. Clientela politică se îmbogățește, iar marea masă a populației sărăcește”, a afirmat Donțu.
Președintele executiv al PSD Suceava a estimat că în următoarele luni românii ar putea plăti pentru pâine un preț mai mare cu cel puțin 15% decât acum.
„Guvernul stă cu mâinile în sân și se uită cum speculanții se îmbogățesc pe spatele populației. Pâinea este un aliment de bază, care se consumă în orice condiții și context. Prin urmare, nu se poate vorbi despre o piață, atunci când este vorba despre un produs pe care oamenii vrând, nevrând îl cumpără. Guvernul trebuie să își asume rolul de a-i proteja pe români. Specula și derapajele pieței trebuie stăpânite”, a spus Ovidiu Donțu.
„Se anunță majorări de prețuri la ulei, carne și zahăr”
El a arătat că, potrivit estimărilor producătorilor, la ulei s-au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri, de 47% în decembrie 2010, comparativ cu decembrie 2009. La cartofi, a subliniat Donțu, creșterile au fost de 44,5% , la ouă și legume de 24%, la pâine de 12%, la zahăr de 5,5%, la lapte de 3,6% iar la carne de 3%.
Donțu a spus că în viitorul apropiat se anunță noi scumpiri, prețul uleiului de floarea-soarelui urmând să crească numai în luna februarie cu 5%.
Carnea de porc s-ar putea scumpi cu peste 50% din septembrie, iar prețul la zahăr va crește continuu până la sfârșitul anului.
„De ce se scumpesc preturile la alimente?Din cauza scumpirii carburanților, din cauza taxelor ridicate impuse de hipermarketuri, din cauza creșterii prețului petrolului, din cauza lipsei ofertei interne, din cauza creșterii TVA În 2010, producătorii, hipermarketurile și majorarea TVA au reușit să ducă România pe primul loc în Uniunea Europeană la capitolul creșteri de prețuri, conform EUROSTAT, institutul de statistică al UE. România a avut în 2010 cea mari ridicată rată a inflației din UE”, a mai spus Ovidiu Donțu.

Recomandări

Auchan România, votat „Magazinul Anului 2025” în retailul autohton și premiat pentru produse marcă proprie românești

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu