Opinie

Donțu: „PD-L nu are nici un motiv să înceapă deschiderea sticlelor de șampanie”



Președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, consideră că PD-L-iștii nu au de ce să se bucure prea mult după alegerile de duminică din colegiile din Neamț și Maramureș pentru ocuparea a două fotolii de deputat, opinând că, în Maramureș, Uniunea Social Liberală (USL) a câștigat „pe bune”, în timp ce în Neamț democrat-liberalii au câștigat „prin fraudă”.
Donțu s-a arătat mirat că cei din PD-L „își fac curaj în urma fraudelor de la Neamț și cred că va veni soarele și pe strada lor”. El le reamintește democrat-liberalilor că scorul electoral este de 2 la 1 în favoarea USL, amintind și de alegerile pentru Pimăria Baia Mare adjudecate de USL.
„Astăzi scorul este de 2 la 1 pentru noi, adică 66,66% la 33,33%, cam în zona în care USL este dată și de către sondajele de opinie. PD-L-iștii nu au de ce să se bucure foarte mult, pentru că USL nu a spus niciodată că va câștiga toate colegiile electorale. Aceste colegii au fost colegii rurale, unde electoratul este mai puțin informat. Din datele pe care le avem, circa 30% din electoratul rural încă nu știe că PSD, PNL și PC funcționează sub sigla USL. Sunt lucruri care au fost programate să atingă un anumit maxim în cursul anului viitor. Vestea proastă pentru PD-L este că electoratul urban este mult mai informat și, numai în București, din datele noastre, USL are 70%. PD-L nu are nici un motiv să înceapă deschiderea sticlelor de șampanie”, a spus Donțu.
„Pentru a câștiga alegerile de la Neamț, caracatița PD-L s-a folosit de șapte tentacule”
Ovidiu Donțu s-a referit la alegerile din județul Neamț, unde a dat o mână de ajutor la campania electorală a candidatului USL, afirmând că, pentru a câștiga alegerile, „caracatița PD-L” s-a folosit de șapte tentacule.
„Pe de o parte mita electorală, și am văzut cum PD-L a oferit bani și pachete alegătorilor. Apoi e vorba de mita bugetară. În acest colegiu sunt comune care de șapte ani nu au mai primit nici un ban, iar acum, dintr-o dată, am văzut cu ochii mei cum se asfaltau străzile acolo. Problema este că, în grabă, se asfaltau negru pe verde, deci pe iarbă se turna direct asfalt, fără nici o altă pregătire. Oricum acele drumuri nu vor rezista în timp. E vorba apoi despre implicarea instituțiilor statului în campania PD-L. În județul Neamț, APIA a fost motorul chemării oamenilor la întrunirile electorale, sub pretextul că se vorbește despre subvențiile în agricultură. Contractele publice au fost extrem de mult folosite în județul Neamț. Să ne aducem aminte că familia primarului Gheorghe Ștefan are contracte în energie care sigur că au fost resursă pentru acest tip de alegeri. Dar acolo știm că și Culiță Tărâță și Adrian Porumboiu au finanțat campania PD-L. Foarte multe contracte publice au fost puse în mișcare. De asemenea, primarii au fost amenințați și șantajați”, a spus Donțu.