Președintele executiv al Organizației Județene a PSD, Ovidiu Donțu, a ironizat ieri, într-o conferință de presă, comportamentul președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, căruia i-a atribuit apelativul de „superstar” de film. Donțu a arătat că șeful administrației județene și-a descoperit o nouă pasiune, cea de „inaugurator”, pasiune pe care o transpune în filmul serial „Inauguratorul”, făcând aluzie astfel la prezența lui Gheorghe Flutur la inaugurarea mai multor obiective de investiții din județ.
„El inaugurează de două, trei, patru, cinci ori un obiectiv, chiar dacă o face din centimetru în centimetru, de la fund spre suprafață sau de la răsărit către apus. La Dărmănești a fost inaugurat de vreo trei ori drumul practic la fiecare strat de asfalt. Ori se duc straturile odată cu ploaia, ori, de fapt, nu s-a asfaltat niciodată, ori se trag duble cu domnul președinte ca să iasă beton asfaltarea finală”, a spus președintele executiv al PSD Suceava.
Flutur, îndemnat să tragă cu arcul de pe Mestecăniș, iar în locul unde va cădea săgeata să construiască o biserică
Donțu a ironizat și prezența președintelui Consiliului Județean la lucrările de modernizare a drumului național DN17, Suceava-Vatra Dornei, ținând să precizeze că proiectul de reabilitare a acestuia a fost inițiat pe vremea guvernării PSD, iar 85% din lucrări au fost executate în perioada în care conducerea județului era deținută de social democrați.
„Gheorghe Flutur inaugurează DN 17 pe vânt, pe ploaie, cu podețe de acces, fără podețe de acces. Flutur inaugurează DN 17 cu asfalt de pe Mestecăniș decapat, DN 17 cu noul asfalt de pe Mestecăniș. Gheorghe Flutur inaugurează DN 17 cu marcaje și fără marcaje, cu viaduct îngropat la Ilișești, cu alunecare de teren la Ilișești, DN 17cu semafoare, DN 17 fără semafoare, dar mai ales fără parapeți în zonele periculoase montane și fără trotuare în localități. Gheorghe Flutur inaugurează DN17 dinspre Suceava înspre Cluj cu oprire la Dorna Candrenilor, Flutur inaugurează DN 17 dinspre Cluj spre Suceava cu oprire la Tihuța”, a comentat Donțu.
Președintele executiv al PSD Suceava i-a sugerat lui Gheorghe Flutur să tragă cu arcul de pe Mestecăniș și acolo unde va cădea săgeata să construiască o biserică din fonduri proprii în memoria persoanelor care au murit „ca urmare a lipsei parapeților pe DN17 în locurile periculoase și a asfaltului de proastă calitate”.