Sfaturi

Donțu îi avertizează pe democrați să nu accepte o fuziune cu PLD

Social democrații suceveni îi avertizează pe membrii PD să fie atenți la o eventuală fuziune cu PLD, în condițiile în care o asemenea acțiune ar putea să ducă la apariția unor fracțiuni în rândul democraților. Vicepreședintele PSD Suceava, Ovidiu Donțu, a declarat, în cursul zilei de ieri, că din informațiile existente, este posibil ca în cursul lunii iunie a.c. să aibă loc o absorbție a PLD de către PD. „Faptul că în ultima perioadă de timp cei de la PD au constatat că PLD le ia din voturi, i-a făcut pe democrați să se gândească la o eventuală absorbție a liberal democraților”, a declarat Ovidiu Donțu. El a adăugat însă că o eventuală prezență a liderului PLD, Gheorghe Flutur, ar putea să provoace apariția unor fracțiuni în interiorul PD, după modelul celor provocate în cadrul Partidului Național Liberal. „Îi atenționăm pe democrați că așa cum Gheorghe Flutur a provocat apariția de fracțiuni în cadrul PNL, va face același lucru și în PD. Și s-ar putea să vedem că dumnealui va încerca să creeze un ApR, la fel cum a creat PLD din PNL”, spune Donțu. Vicepreședintele PSD Suceava a mai precizat că, în eventualitatea unei fuziuni, așteaptă momentul în care Gheorghe Flutur va merge la liderul PD Suceava, Eugen Uricec, pentru a-i prezenta adeziunea în rândul democraților. „Personal aș da un regat pe un cal, să-l văd pe domnul Flutur cu adeziunea în mână, în fața biroului lui Eugen Uricec. Mai mult, aștept ziua în care biroul politic al celor de la PD Suceava vor trebui să aprobe candidatura domnului Gheorghe Flutur pentru Parlamentul României”, a mai declarat vicepreședintele PSD Suceava.

Recomandări

Întreaga organizație PMP Suceava a trecut la PNL. Flutur consideră că astfel are loc o consolidare a forțelor de dreapta din județ

Întreaga organizație PMP Suceava a trecut la PNL. Flutur consideră că astfel are loc o consolidare a forțelor de dreapta și centru-dreapta din județ

Donțu propune vizite cu presa la locuința sa și la cele ale lui Flutur