Cei trei ani de guvernare de dreapta sunt ani pierduți pentru România. Aceasta este concluzia unui bilanț prezentat ieri într-o conferință de presă de către purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donțu.
Regimul de dreapta reprezentat de tandemul Băsescu-Tăriceanu, a spus Donțu, a produs pe scena politică a țării numai scandaluri.
În opinia lui Donțu, eșecul guvernării se vede în instabilitatea și lipsa de eficiență a instituțiilor statului, în scăderea puterii de cumpărare a populației, în adâncirea decalajelor față de țările europene sau în proliferarea corupției.
„În opinia noastră, guvernul de dreapta în acești trei ani a satisfăcut interesele doar a 10% din populația țării, ceea ce ni se pare că 90% din populație a fost abandonată în ultimii tei ani.
În opinia PSD, beneficiile creșterii economice din ultimii șapte ani se distribuie inechitabil în societatea românească. Veniturile mai mari încasate la bugetul de stat nu ajung acolo unde oamenii au nevoie”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Suceava.
PSD trece în revistă promisiunile neonorate ale guvernării
Ovidiu Donțu a trecut în revistă câteva promisiuni neonorate ale guvernării de dreapta.
El a amintit de cota unică de impozitare „care a avantajat doar 180.000 de familii bogate”, de absorbția fondurilor europene, de creșterea ratei șomajului în rândul tinerilor, sau de scăderea puterii de cumpărare a pensionarilor.
„S-a promis protejarea puterii de cumpărare a pensionarilor, dar astăzi avem prețul utilităților dublu față de anii 2004. Au fost dublate prețurile la energie termică și gaze naturale.
S-a promis asigurarea unui venit decent pentru pensionari, dar avem astăzi o pensie medie de patru milioane de lei, iar coșul minim de consum este calculat la circa 6,8 milioane de lei. Patru milioane de pensionari nu și-au putut plăti facturile la energie, gaze și telefon în această iarnă. Este un record trist pentru România. Pensionarii fac împrumuturi la CAR pentru a putea plăti aceste facturi”, a spus Donțu.
El a mai adăugat că PSD are datoria de a informa opinia publică în legătură cu ce a făcut și ce nu a făcut guvernarea de dreapta, pentru a decide în cunoștință de cauză.