Aprecieri

Donțu crede că “Trofeul Pinocchio” este prea mic pentru Lungu

Ovidiu Donțu: „Sintagma primarul care ne prostește în față își găsește aplicabilitatea”
Ovidiu Donțu: „Sintagma primarul care ne prostește în față își găsește aplicabilitatea”

Vicepreședintele organizației județene a PSD, Ovidiu Donțu, candidat la funcția de primar al municipiului Suceava, consideră că “Trofeul Pinocchio” ar fi prea mic pentru primarul în exercițiu, Ion Lungu, candidat la un nou mandat din partea PD-L, la câte promisiuni neonorate are.
Donțu crede că lui Lungu cel mai bine i s-ar potrivi sintagma „primarul care ne prostește în față”.
El a adus în prim plan trei dintre promisiunile făcute de Lungu la lansarea candidaturii sale în 2004 care nu au fost onorate nici în ziua de azi.
Prima promisiune s-a referit la relaxarea fiscală la plata taxelor și impozitelor. „În primul an impozitele s-au majorat cu 27% și au apărut taxe noi, precum taxa de salubritate și taxa de sport. Taxele agenților economici au crescut, taxele de urbanism au avut o creștere semnificativă. Rămâne ca cetățenii să stabilească dacă a avut loc sau nu o relaxare fiscală”, a arătat Donțu.
„Ion Lungu este primarul care a înșelat cetățenii municipiului”
Ovidiu Donțu a precizat că celelalte două promisiuni neonorate ale lui Lungu se referă la refacerea fațadelor deteriorate ale blocurilor și la reabilitarea celor 237 de străzi.
„Iată de ce sintagma primarul care ne prostește în față își găsește aplicabilitatea. Iată de ce aceste promisiuni neonorate ne aduc în situația să constatăm că Ion Lungu este primarul care a înșelat cetățenii municipiului Suceava. Ion Lungu ne-a înșelat odată prin nerespectarea promisiunilor și a doua oară prin risipa pe care a făcut-o turnând asfalt de proastă calitate, aducând autobuze nesimțit de scumpe, prin afaceri de familie și afaceri portocalii care au determinat migrația domniei sale de la PNL la PD-L”, a încheiat Donțu.

Recomandări

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț: „Toți primarii ar trebui să facă front comun împotriva majorării impozitelor”

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile