Donțu crede că Funeriu va diminua din nou fondurile pentru învățământ



Președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu
Președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu

Președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, consideră că fondurile din învățământ vor fi diminuate din nou de actuala guvernare. Donțu a precizat că, din punctul său de vedere, elevii care au susținut anul acesta examenul de bacalaureat au fost sacrificați în interesul PD-L.
„Cui folosește ceea ce s-a întâmplat anul acesta la bacalaureat? Elevilor în nici un caz, și nici sistemului de învățământ superior. Societății românești, chiar deloc. Singurul câștigat este PD-L, pentru că mai are un argument de prezentat opiniei publice pentru a tăia fondurile din educație”, a declarat Ovidiu Donțu.
El a adăugat că rezultatele slabe obținute de elevi în urma bacalaureatului din 2011 vor reprezenta un argument pentru democrat-liberali de a diminua fondurile pentru educație. Președintele executiv al PSD Suceava consideră că o întreagă generație de elevi a fost sacrificată de PD-L pentru a justifica subfinanțarea sistemului de învățământ.
„Singurul scop pentru care Daniel Funeriu a fost pus în fruntea ministerului este pentru a demonstra că școala românească, citez, «scoate tâmpiți». Ne așteptăm ca acum Traian Băsescu să iasă la televizor și să spună: «V-am spus eu că școala românească scoate tâmpiți?» Rezultatul examenului de bacalaureat de anul acesta exprimă involuția societății românești sub guvernarea PD-L”, a declarat Donțu.