Păreri

Donțu, convins că Lungu s-a alăturat PD-L din cauza „unui șantaj”



„Acuzele PSD sunt povești electorale”, a replicat primarul Ion Lungu.
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, a declarat că „are ferma convingere” că primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a alăturat celor de la PD-L, partid din partea căruia va candida pentru un nou mandat, din cauza „unui șantaj”.
Donțu crede că șantajul și-ar putea avea originile în perioada în care Gheorghe Flutur ocupa funcția de director al Direcției Silvice, iar Lungu cea de director la Ambro, când „unul era furnizor de masă lemnoasă, iar celălalt avea nevoie de masă lemnoasă pentru unitatea pe care o conducea” sau în perioada exercitării mandatului de primar.
„Sunt cunoscute cele trei lucruri care îi vor îngreuna mersul primarului Lungu în această campanie, și anume: Controlul Curții de Conturi la ceea ce a însemnat lucrările privind versantul de N-E și primul proces din istoria României în care Curtea de Conturi a sesizat un anumit aspect și nu a explorat cele găsite de inspectorii Curții de Conturi și în recurs. Este singurul proces la care nu s-a făcut recurs într-un litigiu privind inspectorii Curții de Conturi și raportul acestor inspectori și o anumită tranzacție în Primărie. Apoi licitația privind salubrizarea care a fost cercetată de DNA sau licitația privind asfaltarea Căii Unirii, unde, în mod evident, domnul primar a recunoscut că s-a grăbit puțin cu lucrările înaintea licitației pentru a reuși să facă acest obiectiv”, a declarat Donțu.
El le-a solicitat atât lui Flutur, cât și lui Lungu să vină cu precizări în maxim 10 zile, amenințând că în caz contrar va veni cu detalii noi.
Lungu: „decizia de a candida din partea PD-L dă frisoane PSD”
Pe de altă parte, primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus într-o conferință de presă că acuzele PSD „sunt povești electorale”. El a arătat că la licitația pentru desemnarea firmei de salubrizare procurorii au decis neînceperea urmăririi penale, iar celelalte sunt „povești”. Lungu a subliniat că este preocupat de administrație și nu de politică. Primarul Sucevei a mai spus că decizia lui de a candida din partea PDL „dă frisoane PSD”.




Recomandări