Opinie

Donțu consideră că șefia unei regiuni poate fi deținută prin rotație de fiecare județ

Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donțu, consideră că șefia unei regiuni poate fi deținută prin rotație de fiecare județ component. Capitala unei regiuni s-ar muta astfel prin rotație de la un județ la altul. Ideea ar elimina orgoliile care au apărut vizavi de stabilirea capitalelor de regiune, orgolii care fac să scape din vedere obiectivul principal al regiunii, acela de a absorbi peste 50% din fondurile europene.
”Mă uit la televizor și văd foarte multă agitație pe ceea ce înseamnă dezvoltarea acestor regiuni. Toată lumea vorbește despre cine să fie șef și unde să fie capitala unei regiuni. Foarte puțină lume vorbește despre ceea ce a lansat USL în dezbatere publică privind atribuțiile acestei regiuni, ce urmează să facă aceste regiuni pentru că necesitatea înființării acestor regiuni apare din ceea ce înseamnă conectarea cu Europa și absorbția fondurilor europene de pe niște plafoane de populație mai mari. L-am văzut zilele trecute pe Gheorghe Flutur agitându-se unde să fie șefia unei regiuni de parcă am fi pe Titanic și el se zbate care să stea la geam. În mod evident au lăsat țara pârjolită, blocată, cu fondurile europene blocate și ei se preocupă unde să fie șefia unei regiuni. Eu chiar cred că regiunile pot avea o conducere prin rotație și în mod evident acest lucru să însemne și mutarea managementului regiunii în funcție de fiecare președinte care se rotește. Dar ceea ce mi-aș dori de la viitoarele regiuni este să ne aducă în situația de a avea o absorbție a fondurilor europene de peste 50%. Ăsta ar trebui să fie unul din obiectivele acestei regiuni”, a spus Donțu.
Proiectul regionalizării României se află în lucru la Ministerul Dezvoltării. Pe piață s-a vehiculat ideea înființării a opt regiuni pe structura actualelor regiuni de dezvoltare, însă numărul nu este bătut în cuie.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Județul Suceava va participa la Turneul „Patru Regiuni pentru Europa”, care anul acesta va avea și o competiție de baschet

Ambasadorul Franței în România consideră că pădurile și turismul sunt „adevărate axe de dezvoltare economică” ale județului Suceava

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi – câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România
Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România