Opinie

Donțu: „Asistăm azi, în România, la eșecul cotei unice de impozitare”

Președintele executiv al Organizației Județene a PSD, Ovidiu Donțu

Președintele executiv al Organizației Județene a PSD, Ovidiu Donțu, aseamănă situația economică actuală a României cu cea din 1997, când cursul de schimb s-a dublat, iar dobânzile bancare ajunseseră la 150%, apreciind că „atacul asupra economiei a început din nou”. Donțu a amintit de impozitul minim obligatoriu care a dat lovitura firmelor mici, de recuperarea sau compensarea TVA care se face cu o întârziere de șase-nouă luni, lovind astfel în companiile medii și mari și de avansul la impozitul pe profit, măsură care a afectat toate afacerile din țară.
„După toate aceste lucruri, după ce numărul firmelor care au dat faliment în județul Suceava în 2009, comparativ cu 2005, a crescut cu 45%, după ce șomajul real a atins cel mai mare procent din ultimii 20 de ani, după ce că sucevenii sunt printre cei care sunt cel mai prost plătiți din întreaga țară, considerăm că România are nevoie de încredere, iar guvernanții în fiecare zi transmit din ce în ce mai multă neîncredere”, a spus Donțu.
El a arătat că „haosul a pus stăpânire din nou pe România” odată cu anunțul unui oficial BNR privind creșterea cursului de schimb leu / euro la 6-7 lei, cu măsura de creștere a TVA de la 19% la 24% și cu anunțul privind disponibilizarea a 100.000 de bugetari în acest an. „Stimați guvernanți, este momentul să recunoașteți eșecul cotei unice în România. Nu vă mai ascundeți după perdea, după tot felul de alte lucruri, nu vă mai văitați de crize pe care le-ați generat. Asistăm azi, în România, la eșecul cotei unice de impozitare”, a conchis Donțu.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Deputatul Petru Negrea: „România are nevoie de un buget care să răspundă realității economice actuale, marcate de recesiune și inflație ridicată”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei

Clarificări ale ANAF despre cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

AUR lansează programul „Înapoi Acasă”, un proiect dedicat românilor din Diaspora care vor să revină în România