Ultima întâlnire a aleșilor locali suceveni pe anul în curs nu a decurs deloc ca o ședință festivă, așa cum se întâmpla de obicei, iar locul zâmbetelor reciproce și a clinchetului paharelor de șampanie a fost luat de fețe crispate, nervi, priviri nedumerite și răbufniri de supărare.
Cel care a dat peste cap desfășurarea ședinței, care trebuia să fie mai mult una de complezență, prin care executivul trebuia să își ia rămas bun de la deliberativ cu felii de tort și șampanie, a fost consilierul local Ovidiu Donțu, care a apărut cu întârziere la ședință, în timp ce deja se vota ordinea suplimentară a proiectelor supuse dezbaterii.
Acesta a cerut anularea voturilor și rediscutarea ordinii de zi, pentru a introduce un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii de analiză a contractelor de salubrizare derulate cu compania Rosal.
Degeaba i s-a explicat că proiectul său, care fusese depus la registratura Primăriei Suceava cu doar câteva minute înainte, nu are cum fi supus dezbaterii fără a avea atașat raportul serviciului de specialitate, în vreme ce secretarul Consiliului Local i-a atras atenția că acel proiect nu are încă nici avizul său de legalitate, că Donțu a susținut în continuu, sus și tare, că proiectul său poate fi adăugat pe ordinea de zi. Nici măcar când i s-a citit legea, care interzice discutarea proiectelor care nu au fost depuse cu cel puțin 30 de zile înainte de ședință, care nu au avizul de legalitate și raportul serviciului de specialitate al primăriei, cu excepția unor cazuri excepționale, Donțu nu a dat înapoi nici un moment, cerând insistent să se voteze introducerea proiectului pe ordinea de zi.
După aproape un sfert de oră de discuții contradictorii, în care activitatea Consiliului Local a fost blocată chiar înainte de a începe, primarul Ion Lungu a cerut ca propunerea lui Donțu să fie supusă aprobării aleșilor locali, dar nu înainte de a-l mustra:
“Nu vreau să intru în polemică cu nimeni, dar cred că, în primul rând, trebuie să dăm dovadă de respect față de ceilalți colegi. Cum am dat avizul pozitiv pentru comisia precedentă (n.r. analizarea Termica), așa voi da avizul și pentru această comisie. Nu mi se pare corect să vii în timpul ședinței și să anunți că tocmai ai depus un proiect de hotărâre și să-l introducem pe ordinea de zi. Dacă sunt niște reguli, haideți să le respectăm. Nu putem lucra, vorba unui predecesor al dvs., cu sula-n coaste”.
Consilierul Neculai Barbă, care mult timp a ezitat dacă să voteze, chiar și contra, a spus: “Este ultima dată când eu mai particip la vot pentru a vota o chestiune care este clar ilegală”. Replica lui Donțu nu a întârziat: “De ce nu te-ai ridicat să pleci când ai votat reducerea de capital la Termica, că era ilegală?”.
Donțu, al cărui proiect nu a fost admis pe ordinea de zi de voturile consilierilor, a păstrat atitudinea de răzvrătit până la finele ședinței, iar atunci când primarul i-a invitat pe consilieri să ciocnească o cupă de șampanie, s-a ridicat brusc și a părăsit sala, fără să-i salute măcar pe colegii săi de partid.
Încăpățânare
Donțu a bulversat ultima ședință a Consiliului Local Suceava
