Umanitar

Donatorii de sânge suceveni au răspuns apelului Centrului de Transfuzii Suceava

Coadă la testare COVID pentru donare
Coadă la testare COVID pentru donare

Stocul de sânge de la Centrul de Transfuzii Suceava se reface, chiar dacă într-un ritm destul de lent. Directorul Centrului, dr. Maria Pilat, a declarat că marți au fost 15 donatori, iar miercuri, până la ora 13.30, s-au prezentat la donare 5 persoane, iar altele așteptau încă rezultatul testului COVID. La această oră, stocurile pe toate grupele de sânge sunt la limită, a afirmat dr. Pilat, însă în caz de nevoie se poate apela la Centrul de Transfuzii Botoșani, care și în alte ocazii a ajutat Suceava.
Reamintim că pentru siguranță donatorii din zona de carantină – municipiul Suceava și localitățile Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei – trebuie să facă înainte testul pentru COVID-19. Acesta se face gratuit, la Direcția de Sănătate Publică, pe bază de programare. Dr. Pilat a spus că au fost și donatori care au făcut testul la clinici private, pe banii lor, însă acest lucru s-a întâmplat în cazul în care a fost vorba despre persoane care au donat pentru cineva internat în spital și au apelat la testul rapid, persoane cu grupe rare sau cu Rh negativ.
Donatorii din afara zonei de carantină nu trebuie să se testeze pentru COVID-19; aceștia trebuie să respecte regulile cunoscute pentru donarea de sânge.
Astfel, nu pot dona persoanele care au avut sau au boli de inimă (inclusiv hipertensiunea arterială cronică în tratament, angina pectorală); cu traumatisme craniene cu sechele; etilism cronic; schizofrenie; epilepsie; hepatită cronică, ciroză hepatică; sifilis; pancreatită; cancer, leucemii; diabet zaharat; tuberculoză; astm bronșic; alergie severă; boli endocrine; lupus eritematos diseminat și alte colagenoze; psoriazis generalizat; persoanele pensionate medical, indiferent de diagnosticul de pensionare.
Sunt excluse temporar de la donare persoanele care suferă de: boli infecțioase (gripă, infecții bacteriene); anemie; după examinare endoscopică, transfuzii, intervenții chirurgicale, contact apropiat cu persoane cu hepatită, HIV; vaccinări; în caz de sarcină, alăptare; tratamente dentare în ultimele 3 luni; consum de alcool (inclusiv bere) în ultimele 48 de ore; consum de medicamente în ultima lună; tatuaje în ultimele 6 luni.
Pe lângă cele amintite anterior, donatorii trebuie să aibă greutatea minimă de 60 de kg bărbații și 55 de kg femeile și tensiunea arterială între 100 și 180 mmHg.
Dimineața înainte de recoltare se recomandă a se consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puțin consistent, legume, fructe. Nu se fumează înainte și după donare cel puțin o oră, nu se donează după o noapte nedormită.

Recomandări

Au aflat că au diabet cu ocazia testărilor gratuite oferite de ambulatoriul de specialitate din Suceava, de Ziua Mondială de luptă antidiabet

Promovarea sănătății la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni: Proiectul „Viață sustenabilă: Cum afectează alegerile noastre sănătatea”

Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava menține restricții la donare de sânge din cauza virusului West Nile doar pentru focare