Contestații

„Donații” pentru sinistrați din salariile minerilor de la Crucea



Sucursala Crucea a Companiei Naționale a Uraniului
Sucursala Crucea a Companiei Naționale a Uraniului

Cei 750 de mineri angajați la Sucursala Crucea a Companiei Naționale a Uraniului s-au trezit donatori din propriile salarii pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma inundațiilor din iunie 2010. Reținerea a câte 300 de lei din salariu i-a nemulțumit pe o parte dintre mineri, oamenii considerând că nu este firesc să dea acești bani pe care i-au obținut prin propria sudoare. Petru Prahuza, liderul unuia dintre sindicatele care există la Crucea, recunoaște că există ceva nemulțumiri, dar minimalizează importanța lor.
„Este vorba de opt-nouă oameni care nu au fost de acord cu această acțiune de strângere de fonduri, și își vor primi banii înapoi. Noi ne-am gândit că ar fi rușinos să nu contribuim pentru a sprijini sinistrații din județul Suceava, mai ales că alți colegi, de la Brașov, au strâns bani”, a declarat Petru Prahuza.
Liderul sindical spune că decizia de reținere a sumei de 300 de lei a fost luată în urma unei ședințe, în care persoanele prezente și-au dat acordul pentru această acțiune de strângere de fonduri.
„Banii s-au dus în contul administrat de Guvernul României, iar când vor fi distribuiți vom ști și noi unde s-au alocat și îi vom anunța pe oameni”, a completat Petru Prahuza.
Pericolul de iradiere, o altă teamă a minerilor
Pentru minerii de la Crucea, oprirea banilor din salarii nu este singura grijă. Materialele insuficiente pentru reparațiile periodice în privința cablurilor de alimentare la rețeaua de 380 de V și izolarea slabă a conexiunilor electrice sunt alte riscuri la care minerii se expun ori de câte ori intră la locul de muncă. Pentru unii dintre angajații de la Crucea, munca în subteran implică și deplasarea prin mai multe zone periculoase ale minei, cum ar fi puțurile de extracție și rampele de încărcare a vagoneților. Totuși, norocul a ținut până acum cu acești oameni și nu s-au consemnat accidente grave.
Problemele de mediu, un punct spinos la Crucea
Și problemele de mediu sunt sensibile la Mina Crucea. Având în vedere că din adâncuri se extrage uraniu, măsurătorile privind calitatea apei, solului și vegetației se fac mult mai des. Cea mai îngrijorătoare creștere s-a înregistrat în privința apelor de mină care intră și ies din stația de depoluare Crucea. Potrivit unui raport al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, dacă în primul semestru din 2009 apele care ieșeau din mină aveau valoarea de 1.857 Bq/mc, în prima jumătate a acestui an valoarea era deja de 2.730 Bq/mc. Asta în condițiile în care limita maximă admisă este de 2.300 Bq/mc. Chiar și după ieșirea din stația de depoluare, media valorilor măsurate în primul semestru din 2010 era mare, respectiv 1.796 Bq/mc. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, valorile sunt de 2,5 ori mai mari.
Și în privința activității beta globale s-au înregistrat creșteri. Raportul semestrial al APM Suceava arată că pe principala haldă din sectorul minier Botușana, valoarea măsurată a fost mai mare decât în semestrul I din 2009. Pentru protecția mediului s-a impus ecologizarea celor trei halde. Lucrările de stabilizare a unei halde de steril s-au finalizat anul trecut, dar rămâne de văzut dacă s-a muncit serios sau doar pentru a bifa un punct necesar în relațiile cu Fondul de Mediu.