Deși este abia luna februarie, iar până la începutul noului an școlar mai este încă jumătate de an, în unele școli din Suceava a început deja goana pentru „prinderea” unui loc la cea mai bună învățătoare, la o clasă a „elitelor”. Aceste locuri nu sînt gratuite, ci îi ard la buzunare pe părinții care țin morțiș să-și dea copilul într-o asemenea clasă, iar lucrul acesta a ajuns și la „urechile” Inspectoratului Școlar. Astfel, inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă a declarat că „au ajuns la IȘJ semnale din partea părinților, reclamații scrise și verbale, potrivit cărora, la o serie de școli și grădinițe din municipiul Suceava au început deja să se perceapă taxe pentru înscrierea preferențială a copiilor la un anume cadru didactic sau într-o anumită clasă”. Mai mult decât atât, Barbă a precizat că există deja date concrete despre astfel de practici la o școală generală din zona centrală, și la o grădiniță, de asemenea situată în centrul orașului. Potrivit celor declarate de Niculai Barbă, părinții s-au plâns la IȘJ că au avut de achitat o „taxă” de 2 milioane de lei, pentru a-și înscrie copilul la un anume învățător, dar că „temerea lor este că această taxă va crește până în toamnă, iar prioritate au cei care dau mai mult”. Interesant este faptul că, așa cum au precizat părinții reclamanți, „banii aceștia pe care îi dăm pentru alegerea învățătorului se înregistrează ca și donație în școală, la casierie, acțiunea se derulează în acest fel de mai multă vreme și așa se strâng bani”. Cu toate că a declarat că „nu mă interesează legalitatea acestor taxe ca și donație, mă deranjează faptul că înscrierea la școală se face în asemenea condiții, lucru care aduce atingere egalității de șanse din învățământ”. În consecință, Barbă a declarat că va solicita formarea unei comisii care să cerceteze aceste aspecte în școlile reclamate de către părinți.





