Fundația umanitară „Mission without Borders” a achiziționat aparatură pentru kineto-terapie destinată tinerilor cu dizabilități motorii aflați în Centrul de plasament Laurenția Ulici și la Școala Specială Gura Humorului, în valoare de peste 50 milioane lei vechi. În același timp, Fundația „Mission without Borders a făcut donații constînd în îmbrăcăminte și încălțăminte nouă de proveniență Reebook, cît și alimente și articole de igienă la toate centrele de plasament sucevene. De aceste daruri „de vară” s-au bucurat atît copiii din centrele de plasament, cît și cei din școlile speciale. Valoarea întregii donații depășește 500 milioane de lei vechi. Membrii fundației au organizat și o tabără la Voroneț pentru 50 de copii proveniți din centre de plasament și zece copii proveniți din familii sărace. Toate aceste donații se înscriu într-un program mai complex de dotare, reabilitare și petrecere a timpului liber pentru cît mai mulți copii proveniți din centrele de plasament, inițiat de „Mission without Borders” la începutul acestui an.