Uniți la greu

Donație de 15.000 de lei de la Clubul Rotary Suceava Cetate pentru canotoarea Florentina Filipovici, care se luptă cu o boală grea

Casa din Moldovița în care s-a mutat Florentina Filipovici, cu familia sa

O canotoare care a reprezentat România în competițiile mondiale, iar acum se luptă cu o boală grea, și-a împlinit visul de a avea o locuință pentru ea și familia ei, într-un sat de munte, din județul Suceava. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul oamenilor de bine care au răspuns apelului lansat de alți canotori, venind în sprijinul ei cu donații mai mult decât bine-venite. Asta deoarece Florentina Filipovici, vicecampioană mondială la juniori în proba de 8+1 feminin, se luptă cu cancerul și are trei copii mici, iar venitul lor lunar nu depășește 1.200 de lei.
La inițiativa canotorilor suceveni Ionela și Marius Cozmiuc, Clubul Rotary Suceava Cetate a contribuit cu 15.000 de lei din totalul de 100.000 de lei, sumă pe care foștii ei colegi au reușit să o strângă pentru a o ajuta să își cumpere o casă în satul Demăcușa din comuna Moldovița, localitatea unde Florentina locuiește alături de familie.
Dar Florentina Filipovici are nevoie de ajutor în continuare pentru a duce un trai decent. De aceea, cei care vor să o ajute o pot face prin donații în contul RO47BTRLRONCRT0037935802, deschis pe numele BUGA FLORENTINA (numele după căsătorie al fostei sportive).

Donație de 15.000 de lei de la Clubul Rotary Suceava Cetate pentru canotoarea Florentina Filipovici, care se luptă cu o boală grea
Donație de 15.000 de lei de la Clubul Rotary Suceava Cetate pentru canotoarea Florentina Filipovici, care se luptă cu o boală grea
Donație de 15.000 de lei de la Clubul Rotary Suceava Cetate pentru canotoarea Florentina Filipovici, care se luptă cu o boală grea
Donație de 15.000 de lei de la Clubul Rotary Suceava Cetate pentru canotoarea Florentina Filipovici, care se luptă cu o boală grea
Casa din Moldovița în care s-a mutat Florentina Filipovici, cu familia sa
Casa din Moldovița în care s-a mutat Florentina Filipovici, cu familia sa

Recomandări

Donație de 15.000 de lei de la Clubul Rotary Suceava Cetate pentru canotoarea Florentina Filipovici, care se luptă cu o boală grea

Cosmin Pascari, de la CSM Suceava, și mai mulți canotori din județ luptă pentru medalii la mondialele de seniori

Cosmin Pascari, Vasile Țigănescu, Constantin Berariu și Ciprian Huc luptă pentru medalii din postura de campioni europeni