După câteva balansări amenințătoare ale cifrelor finale, rezultatele basarabenilor la alegerile parlamentare au urmat predicțiile, așezându-se pașnic în marja așteptărilor prognozate de specialiștii din amândouă malurile Prutului. M-a intrigat doar cifra prezenței totale la vot în „țărișoară”, la un moment dat, numai cu 51,91%.
Ziceam că, la cele mai importante alegeri parlamentare din întreaga istorie a Republicii Moldova, puțini vor alege non-combatul, contemplând spectacolul de la televizor. Au fost și de-ăștia, dar n-au putu afecta hotărâtor scrutinul, așa că, obținând 55 de voturi în noul Parlament, Maia Sandu a obținut o luminoasă și memorabilă victorie.
Să nu uităm că, în afară de rusofonii mereu amintiți, în Basarabia viețuiesc ruși în toată regula (precum și Dodon este și se declară), flancați de ucraineni printre care, cu totul paradoxal, în trecuta confruntare la urne, mulți au jucat partitura moscovită. Oricum, deși cu majoritate parlamentară, Maia Sandu va avea de dus în cârcă un an politic extrem de greu în lupta cu fostul președinte Dodon, căruia (și lumea nu mai știe!) i-a fost cândva… prim-ministru! Moscova a ratat o șansă care, la un moment dat, părea să-i fie la îndemână (dacă nu majoritatea în Parlament, barem obligarea PAS la dificile „adaosuri străine”, cu deputați (probabil, din „Blocul alternativa”), greu și de adunat, și de păstrat siguri și statornici). Cu siguranță, se va recurge la alte mașinațiuni oneroase și tertipuri menite să deturneze parcursul european al Chișinăului și, țel mai îndepărtat, readucerea basarabenilor în deplină obediență moscovită.
O posibilă „cheie” otrăvită i-a fost oferită de către Putin aceluiași Igor Dodon, artizanul mișcărilor protestatare de azi. În 2017, singurul președinte al Republicii Moldova care n-a voit niciodată să calce pe la București se afla la Moscova, ca oaspete al la Putin. A primit ca dar din partea „țarului” o hartă a „Moldovei Mari”. Întâmplător? Rușii au un termen consacrat pentru astfel de amenințări mai degrabă direct decât aluziv disimulate: ета провокациа! („este o provocare!”). Evident, asta și-și propunea, ideea fiind limpede și ușor de deslușit: rușii nu numai că îi semnalează lui Dodon documentul străvechi, ci îl și mandatează să-ncerce a-l revigora fizic între vechile fruntarii de acum 500 de ani! Altfel spus, de pe harta României ar urma ca aproape jumătate de Românie să treacă sub jurisdicția unei „Moldove mari” aservite Rusiei.
Iată câteva dintre orașele ai căror locuitori ar urma să-și schimbă și țara, și cetățenia: Iași, Tg. Frumos, Pașcani, Hârlău, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți, Siret, Vatra Dornei, Piatra Neamț, Tg. Neamț, Roman, Bicaz, Botoșani, Dorohoi, Vaslui, Bârlad, Huși, Bacău, Tg. Ocna, Onești, Buhuși, Focșani, Panciu, Mărășești, Adjud, Odobești, Tecuci, Galați…
Dodon, copreședintele de azi al „Blocului Electoral Patriotic al Socialiștilor și Comuniștilor, Inima Moldovei” (de fapt, realul șef al așa-zisului Bloc), a fost președinte al Republicii Moldova între 2016-2020. Primul gest în cea mai înaltă funcție la Chișinău a fost să dea jos steagul Uniunii Europene de pe clădirea palatului prezidențial. A încercat să schimbe și steagul tricolor, propunând în loc două benzi, ca pe drapelul rusesc, una roșie și una albastră. Dodon se declară „etnic rus” și, desigur, deține și cetățenie rusă. N-a avut un mandat ușor ca președinte al Moldovei: a fost suspendat de cinci ori (!), inclusiv în perioada în care prim-ministru era Maia Sandu. Tot de cinci ori a izbutit să revină în scaun…
Singurul președinte român cu care a catadixit să convorbească în treacăt a fost Iohannis – dar și asta se întâmpla… la New York. Tot pe atunci declara că n-are de gând să pună un gard de fier de-a lungul Prutului, dar nu din considerente istorice, politice, etno-lingvistice, ci simplu, fiindcă „programele umanitare pe care Republica Moldova le are cu România sunt benefice și nu trebuie stopate.” Păi, nu? Banii românilor erau „beneficiu”, dar, fie direct, fie indirect, nu contenea să ne înjure! Continuă și acum să susțină existența unei „limbi moldovenești”, și-i un antiromân fervent, care nu s-a sfiit să declare că „în 1918, Rusia s-a grăbit să ia doar jumătate din Republica Moldova. Dacă Imperiul Rus nu s-ar fi oprit la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită.”
Ăsta-i personajul care, având tot sprijinul rusesc, a primit de la Putin vechea hartă ce și-ar vrea-o readusă fizic dintr-o istorie revolută care, de fapt și de drept, îi deservește net și pe Putin, și pe Dodon. Ceea ce nu înseamnă că atenția ar putea fi „domolită” la noi acasă, unde pe tiribombele expirate de genul Șoșoacă, Stan, Cristoiu, Tucă & comp., nu le mai ia în seamă nici o minte sănătoasă (și-n fundul sufletului sunt sigur că-i îi detestă și ambasadorul rus). Totuși, încă mai pâlpâie, bine tăinuită, și ideea „Moldovei Mari”. Nu de ieri-de azi, fostul președinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi mi-a spus-o direct: „Dacă îmi amintesc bine, prin 1989 exista o mișcare cu asemenea platformă și-n România. O delegație a venit la mine. I-am întrebat: domnilor, Dvs. vă gândiți ce vorbiți?”
Dar, deocamdată, să le lăsăm pe toate celelalte pentru a aprecia cum se cuvine performanța Maiei Sandu, care s-a dovedit mai bărbată decât toți președinții Moldovei de până acum.
