Domul din Milano

„Un poem în marmură!” sunt cuvintele cu care celebrul autor american Mark Twain, călător prin Italia în secolul al XlX-lea descria catedrala aflată în centrul milenarei metropole italiene. La prima vedere, această afirmație ar părea redundantă, mai ales Lumii Vechi. Imaginea Domului milanez însă, înlătură orice îndoială asupra realismului observațiilor părintelui lui Tom Sawyer și Hucklebery Finn.
Cu o suprafață de 1200 mp, aproximativ un teren și jumătate de fotbal, catedrala milaneză, una dintre imaginile emblematice ale Italiei și ale Europei, este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca mărime din lume, după catedrala din Sevilla și basilica San Pietro din Roma. Podoaba cu totul unică a arhitecturii gotice, Domul din Milano are o capacitate de peste 40 000 de locuri și o lungime de 157 m.
Este una dintre acele catedrale occidentale a căror construcție s-a întins pe durata a secole, începută în 1386 și încheiată în 1887, ea domină astăzi piața centrală din Milano fiind un simbol al puterii economice pe care această capitală a Lombardiei , poartă de intrare a comerțului ce traversa Alpii, l-a reprezentat timp de veacuri. Maiestuozitatea și formele estetice ale catedralei sunt grăitoare: detaliile sculpturale ale celor 135 de turle, dintre care cea mai înaltă atinge 109 metri, și cele peste 2000 de statui sunt foarte atent executate, la fel și marele ferestre ale clădirii, considerate a fi cele mai mari din lume!
Construcția propriu-zisă a început în 1386 la inițiativa arhiepiscopului Antonio de Saluzzo, într-un stil gotic târziu, cu specific mai degrabă francez decât italian. Munca a continuat timp de secole, turnul principal fiind împodobit în 1762 cu o statuie policromă a Fecioarei Maria, căreia i-a fost dedicat de la început Domul milanez. Interiorul nu este mai puțin frapant. Cinci nave gigantice, separate de stâlpi de piatră artistic sculptați, sunt încadrate de ferestre cu vitralii executate cu mare măiestrie. Absidă, partea cea mai veche a catedralei, include trei ferestre în forma de roză realizate de Filippino de Modena, într-un mod ce ne dezvăluie complexitatea sculpturii din secolul al XlV-lea.
Poetul englez P. B. Shelley, adept al curentului literar romantic, călător în Italia la începutul secolului al XVIII-lea, afirma extaziat că interiorul Domului este cel mai bun loc pentru a citi Divina Comedia. Dar, doar cu puțin timp înainte, Domul fusese martorul unui eveniment cu totul opus explorării lumii celeste a lui Dante, mai exact catedrala aleasă de Napoleon pentru a fi încoronat rege al Italiei.
Actualmente, Domul din Milano este un obiectiv nelipsit în agenda turistică al fiecărui vizitator ce pășește în vechiul oraș italian.