Domnule Flutur, recunosc: am fost un dobitoc!



Fostul ministru ceaușist Tudor Postelnicu spunea în fața instanței, după revoluția-lovitură de stat din decembrie 1989: „Am fost un dobitoc!”. Ei bine, mult stimate și nestemate Gheorghe Flutur, vin în fața dumneavoastră cu capul plecat și mâncat de remușcări și vă spun: am fost un dobitoc! Domnule președinte al PDL Suceava și secretar general al PDL la nivel național, decât să aflați din altă parte, vă spun eu că, în ziua de 29 iulie 2012, pe la ora 13 și 45 de minute, mă aflam cu cartea de identitate în mână în fața comisiei din secția de votare la care sunt arondat. Din cauza soarelui care mă bătuse în cap, probabil, n-am făcut cale întoarsă în ultima clipă, am semnat, am luat ștampila și buletinul de vot, am intrat în cabină, am pus ștampila pe „Da”, am împăturit hârtia, am introdus-o în urnă, mi-am luat cartea de identitate și am plecat în treaba mea. Abia când am ieșit din secția de votare amenajată în interiorul Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” mi-am dat seama că am greșit. Imediat mi s-a făcut rușine de mine și m-am uitat de jur împrejur, speriat să nu care cumva să mă vadă vreun cunoscut că am participat la lovitura de stat. Până seara târziu, cu inima tremurândă, am stat și m-am rugat la Cel de Sus, la cel care este mult mai sus decât mult stimatul și nestematul Traian Băsescu, ca referendumul să fie invalidat. Mă rugam și mă gândeam cât am putut să fiu de dobitoc atunci când am crezut că domnul Băsescu este cel mai mare rău al României și când am dat crezare propagandei făcute de niște paiațe, plagiatori, mincinoși și incompetenți. Mi-am dat și două palme de ciudă că, în nemernicia mea, am pus în pericol democrația, pe care au adus-o cu mari eforturi în România Traian Băsescu, Elena Udrea, Roberta Anastase, Monica Macovei, Ioan Oltean, Cristian Preda, Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, dumneavoastră, domnule Flutur. Mult stimate și nestemate Gheorghe Flutur, având în vedere că am recunoscut că am greșit că am participat la vot, că regret fapta și că referendumul nu a fost validat, vă rog să fiți mai bun cu mine! Vă rog cruțați-mi viața, domnule Flutur! Să-mi fie rușine, Gheorghe Flutur!