Domnul să te aibă în pază, frate hoț!

Contemplam, într-o calmă dimineață, zbenguiala inconștientă a unor stropi de ploaie, care scăpau din nori ca fulgii din pernă. Mă aflam la adăpost, într-un bar destul de dichisit, și de nimic nu-mi păsa, când de masa mea s-a apropiat o veche cunoștință. Avea obraz prelung și-n ochi o sclipire tainică, ce nu putea fi atribuită decât unei spiritualizări galopante. Părul i se descătușa pe umeri, într-o cascadă cârlionțată, iar deștele, ca niște arcușuri vibrânde, completau o apariție notabilă, de artist.
Dar nu! În fața mea, nu se afla un pictor sau un poet, cu-atâta mai puțin un violoncelist. Ci, un cogeamite hoț de buzunare. Alarmat de lumina spirituală ce-l incendia ca pe-un balot de paie, am testat nevoia fraternă de-a mă îngrijora:
-Ce-i cu tine, ai avut pneumonie? Ești palid ca o indexare salarială, măi băiete! Hai la un doftor, să te cauți!
Auzindu-mi grija, hoțul a ținut să mă liniștească. Nu, nu-i bolnav, este chiar mai superochei ca oricând. Pare puțin slăbit, dar pe dinăuntru este căptușit cu oțel belgian, pe cuvânt. Pare puțin slăbit, fiindcă postește, ține Postul Paștelui, ca un bun creștin ce este. S-a retras pentru un timp în post și rugăciune, ca să se reculeagă.
-În acest caz, Domnul să te aibă în pază, fiule!- l-am binecuvântat eu pios, aghesmuindu-l cu stropi limpezi de votcă.
Priviți, îmi venea să le strig mușteriilor din bar și din lumea întreagă, priviți un infractor cu frică de Dumnezeu, un infractor care postește întru Christos!
L-am strâns la piept cu emoție, urându-i să-l ajute toți sfinții să aibă spor în activitate. Frate șuț, deie Domnul să pui mâna ta prelungă pe portofelul lui Țiriac, pe-al lui Tăriceanu, ori măcar pe-al lui Petrică Imre!
Și nu uita ca, după fiece hoție reușită, să aprinzi câte o lumânare de mulțumire!