Lectură de vară

„Domnul deputat se prăbușește”

Volumul „Domnul deputat se prăbușește”
Volumul „Domnul deputat se prăbușește”

Antologia de „nuvele politice” cu titlul „Domnul deputat se prăbușește”, lansată la BookFest-ul din această vară fierbinte, are ca personaj central politicianul spațiului mioritic.
„O provocare firească”
Horia Gârbea, coordonatorul acestui volum (în care semnează una din proze, dar și textul introductiv intitulat „Zoo Story cu politicieni”), face precizarea că ideea acestei cărți (apărută la Editura Tritonic), care cuprinde nuvele inedite „cu oameni politici, cu sub-oameni politici sau, și mai precis, care ocupă poziții într-o ierarhie politică”, îi aparține prozatorului și analistului Bogdan Teodorescu.
Celor doi li s-au alăturat în acest demers (care constituie „o provocare firească pentru orice autor care trăiește pe plaiurile mioritice și se confruntă cu lumea politicienilor noștri”) Radu Sergiu Ruba, Doina Ruști, Mihail Gălățanu, Cătălin Mihuleac, Liviu Georgescu, Petru Berteanu și Lucia Verona.
O carte cu temă dată
Ce-a ieșit veți putea constata citind această carte, în care „situațiile imaginate de autorii acestui florilegiu sunt spectaculoase și adesea crâncene”, o carte cu temă dată, care însă „este atât de largă, de vastă, încât încă zece sau douăzeci de autori ar fi avut despre ce să scrie fără a se suprapune între ei”.
Titlul volumului, care conține „nouă nuvele politice inedite”, reproduce, trunchiat, titlul textului semnat de Cătălin Mihuleac („Liniște, domnul deputat se prăbușește!”), colaboratorul Monitorului de Suceava”.

Recomandări

Două dintre romanele lui Cătălin Mihuleac, „America de peste pogrom” și „Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine”, traduse în Franța

Eduard Dorneanu cutremură literatura română cu „Frontiera”, romanul care dezvăluie tăcerea unei generații

„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu