Domnica Stănescu, din Rădăuți, a împlinit 100 de ani

Ieri, Domnica Stănescu, din Rădăuți, a împlinit 100 de ani. Încă de dimineață au ținut să fie alături de ea nepoatele și strănepoatele, dar și vecinele din blocul în care locuiește de circa 40 de ani.
La ora prânzului, a venit să o felicite primarul Mihai Frunză, însoțit de câțiva reprezentanți ai Primăriei, care i-au oferit o diplomă aniversară, flori, tort, șampanie, un coș de fructe și un ajutor bănesc.
După ce a ciocnit un pahar de șampanie cu primarul Mihai Frunză, acesta a îndemnat-o să povestească câte ceva despre ea. Foarte atentă și coerentă în exprimare, cu un deosebit simț al umorului, bătrâna a evocat episoade din viața sa.
Familia Domnica Stănescu s-a născut acum 100 de ani în comuna Frătăuții Noi, fiind al cincilea copil din opt, toate fete.
„La nașterea mea, mama a avut de suferit, a fost o naștere grea. Se spune că moașa m-ar fi prins de-un picior și m-ar fi aruncat la picioarele mamei, spunând: stai acolo, spurcăciune, că din cauza ta era mamă-ta să moară. Mama și-a revenit și a mai avut trei fete după mine”, povestește cu haz bătrâna.
Despre tatăl său, povestește că a fost un om deosebit, care și-a dorit ca măcar unul dintre copiii lui să învețe carte.
„Nu știu de ce m-a ales tocmai pe mine. După ce-am făcut patru clase în sat, am venit la Rădăuți și am urmat Școala de fete, de pe strada Ștefan cel Mare”.
Regrete
Domnica Stănescu s-a căsătorit, dar nu a avut noroc. Soțul său era profesor. „Vorbea frumos de muzică și pictură, picta frumos, dar ce folos, că bea. Din cauza asta a și fost dat afară din învățământ. Eu i-am spus că putem trăi frumos din ce câștig eu și din ce avea pus deoparte, dar nu a acceptat”.
Domnica povestește că soțul ei a plecat de acasă, prin anii ’50, și de atunci n-a mai știut nimic de el.
„N-am divorțat. Mi-era rușine, că eu nu am făcut nimic”, spune cu ușoară tristețe Domnica Stănescu. Și dacă are un regret în viață, acela este că bunul Dumnezeu nu i-a dat bucuria de a fi mamă.
O viață la catedră
A fost în schimb o învățătoare foarte bună și apreciată tocmai în Banat.
„Când am ajuns eu în sat, erau șase copii care mergeau la școală. Într-o lună, am adunat 90. I-am împărțit în două schimburi, dimineața și după-amiaza și eu țineam cursuri cu ei. Ca să rezist, mâncam nuci și zahăr. Cei de la Secția de învățământ, cum era pe vremuri, au aflat de acest lucru și mi-au trimis un ajutor, o fată cu șapte clase, care nu prea mă ajuta”, povestește bătrâna.
La vârsta pensionării, s-a retras din Ardeal spre locurile natale, spre casa părintească.
Întrebată care este secretul său de a ajuns la o asemenea vârstă, Domnica Stănescu a spus: „postul, rugăciunea, credința în Dumnezeu. Nu cred că are mare importanță ce mănânci.”