Îmbrăcată în portul tradițional, pe care cu mândrie îl îmbracă, nu numai la sărbători, ci și atunci când primește oaspeți, Domnica Maciuc, din Șerbăuți, țesătoarea satului, ne-a destăinuit câte ceva din tainele unuia dintre cele mai vechi meșteșuguri ale românilor – țesutul. Femeia, în vârstă de 47 de ani, a învățat să țeasă când avea 10 ani, de la bunica ei, pe care mai mult o încurca, la acea vreme, alergând printre stative, gheme, suveici, dar de la care a prins dragul pentru această ocupație casnică.
De atunci au trecut 37 de ani, în care femeia din Șerbăuți nu s-a mai dezlipit de războiul de țesut.
Țesutul a devenit o bucurie, o plăcere de a combina culorile și ațele
Țesutul a devenit pentru Domnica o bucurie, o plăcere de a combina culorile și ațele, în așa fel încât să iasă covoare frumoase, macaturi, lăicere, cuverturi, păretare, ștergare de artizanat, pe care predomină combinații cromatice de roșu și negru sau chiar prosoape de bucătărie. Toate îi sunt dragi, pe toate știe să le facă, doar că în ultimii ani a scăzut mult numărul persoanelor interesate de „țesături” făcute în stative. „Pot să țes orice. Omul să vină cu modelul, cu materia primă, și eu îi fac ce dorește. Dacă nu are model, îi propun eu modele, pe care le-am desenat și le-am păstrat pe caiete cu pătrățele. Însă eu nu am lână, nu am cordele (fâșii de material textil) cu care să țes. Cel care face comanda, trebuie să îmi aducă materiale. Dacă aș avea bani, aș cumpăra eu, m-aș duce și aș căuta ce-i mai bun, dar noi trăim din agricultură, nu ne permitem”, ne-a explicat Domnica Maciuc.
„Făceam sute de țoale, carpete cu două fețe, păretare, macaturi, ștergare, chiar și catrințe”
Am găsit-o pe țesătoarea din Șerbăuți așezată la războiul de țesut, unde lucra la un covor din cordele, o comandă pe care trebuie să o termine în câteva zile. Simplu, în culori calde, plăcute ochiului, covorul țesut de Domnica avea circa 25 de metri. Pentru munca depusă, zecile de ore în care a stat aplecată deasupra ițelor, femeia urma să primească 300 de lei. Plină de entuziasm, femeia din Șerbăuți ne-a povestit că „nu este greu de țesut. Dacă îți place, nimic nu este greu. Înainte, poate acum 20 de ani, aveam mult de lucru. Făceam sute de țoale, carpete cu două fețe, păretare, macaturi, ștergare, chiar și catrințe, dar acum nu mai au cerere. Oamenii nu-și mai împodobesc casele cu lucruri făcute de mână. Preferă să cumpere din comerț. Nici părinții nu le mai pregătesc fetelor zestre de măritat, cum făceau înainte”.
Nu are învățăcei
Dacă de copilă a lucrat alături de bunică, apoi de mamă, de sora ei, care știe să țeasă, dar a abandonat acest meșteșug, acum Domnica ar lucra cu cineva alături, dar tinerele din sat nu sunt interesate să învețe cum se țese un covor. „Covoarele late se lucrează la patru mâini, doi oameni. Nu am cu cine. Bărbatul meu mă ajută să înfășor urzeala. Facem urzitul pe urzitor, învelitul pe sulul de urzeală, năvăditul prin ițe și apoi firele de bătătură sunt pregătite în funcție de materialul pe care vrem să-l folosim la covor, macat sau ștergar. Se poate lucra în două sau patru ițe”, ne-a povestit femeia.
Ea și-ar dori să o caute tinerele fete care vor să învețe să țese, pentru că, a spus ea, „o meserie în plus nu strică niciodată”. De-a lungul anilor, Domnica a făcut multe covoare cu buchete de trandafiri, cu albăstrele sau panseluțe. Acum, însă, ar face orice floare pe covor, doar să i se ceară.
Aveți nevoie de un „un petic de suflet” românesc?
Pentru a ne convinge că „are mână bună”, femeia a îmbrăcat patul din camera de lucru, unde are războiul de țesut, cu un covor înflorat, din lână, ne-a arătat câteva ștergare țesute în fir roșu și negru, câteva macate, toate fiind realizate tradițional. Am aflat de la Domnica Maciuc și un detaliu important. Înainte, covoarele se făceau în culori minerale și vegetale. Lâna era vopsită de femei în culori naturale, pe care le obțineau din plante.
Cei care își amintesc de casele bunicilor, împodobite cu covorașe lucrate la războiul de țesut, cu ștergare, pe care bătrânii le puneau deasupra icoanelor, la mare cinste, cei care au nostalgii legate de lucrurile tradiționale pot să ia legătura cu Domnica Maciuc la numărul de telefon 0749 774 836, pentru a adăuga casei lor „un petic de suflet”, un lucru românesc, care te face să vibrezi, indiferent de colțul de lume în care te afli.
