În 44 de ani de activitate, prin mâini i-au trecut milioane de cărți, de la cele necesare elevilor până la cărți de specialitate, căutate de studenți, dar mai ales beletristică, cărți care erau citite pe nerăsuflate de suceveni, mai ales în vremurile când internetul și televizorul nu le ocupau timpul liber
Aproape că nu există sucevean care să nu fi călcat măcar o dată pragul anticariatului în care lucrează de-o viață Domnica Cosmin, cel mai longeviv anticar din Suceava.
Lucrează înconjurată de cărți din 1970, când, abia ieșită din băncile Școlii Postliceale de librar din București și întoarsă la Suceava, s-a angajat la nou înființatul Anticariat de stat, care aparținea de Centrul de Librării.
„Sediul era atunci pe strada Karl Marx (n.r. – Curtea Domnească), într-o veche casă evreiască, în care făceam focul în sobă pentru a avea căldură. Ieșea fum, stăteam și în frig, dar era frumos. Pe atunci era la mare căutare anticariatul, veneau oamenii cu o mulțime de cărți la vânzare, dar și mulți alții pentru a le cumpăra”, spune Domnica Cosmin, privind cu o undă de regret rafturile pline cu cărți pe care puțini mai vin acum să le mai răsfoiască, în timp ce la radioul care îi ține de urât o zi întreagă, mai ales pe perioadele în care nu are clienți, răsună piesa celor de la Compact – „După ani și ani”.
„Citea lumea mai mult…”
Pe vremuri, unul dintre cei mai buni clienți ai Anticariatului era Universitatea „Ștefan cel Mare”, care a cumpărat și biblioteci întregi, preluate de la clienți la care mergea și acasă pentru a face evaluarea cărților pe care voiau să le vândă.
„Citea lumea mai mult atunci, nici nu se compară cu ce e acum. Elevii veneau zilnic, căutau culegeri, bibliografie școlară. Acum rar mai vezi câte unul. Poate merg în librării, pentru cărți noi…”, spune ea, cu îndoială în glas.
Acum, când există sute de posturi de televiziune cu programe non-stop, când internetul este omniprezent și nu îți ajunge o viață de om să descoperi câte are de oferit, cărțile au ajuns o Cenușăreasă, care li se arată mai ales celor care au văzut anterior frumusețea ei.
Tocmai de aceea nu e de mirare că în prezent cei mai fideli clienți sunt persoanele care au depășit 30-40 de ani.
„Înainte, când cumpăram o carte, știam deja și cine vine să o cumpere de la Anticariat. Erau unii clienți permanenți, mulți dintre ei elevi și studenți, care treceau pe aici de fiecare dată când veneau în vacanță, de oriunde învățau ei – București, Cluj, Iași etc. Și acum sunt unii care lucrează prin țară, dar când ajung în Suceava vin și mă caută. Relu Crăiuțiu este unul dintre ei, acum este profesor la o universitate din America, dar a fost clientul meu de când era elev. Mai vine uneori în Suceava, dar nu există dată să nu vină pe la Anticariat să mă viziteze. Mai erau doi gemeni, de la Liceul «Ștefan cel Mare», care veneau pe aici. Unul din ei a rămas în Cluj, unde a făcut și facultatea și tare s-a mai bucurat când m-a găsit tot la Anticariat”, povestește Domnica Cosmin, care nu a vrut să renunțe la activitatea cu care s-a identificat o viață, chiar și după ce Anticariatul a fost considerat neprofitabil și a dispărut din activitățile fostului Centru de Librării, în urmă cu 13 ani.
Prietenii de-o viață
De la Casa Cărții, la etajul căreia a funcționat Anticariatul o bună perioadă de timp, s-a mutat cu el din loc în loc, precum melcul cu casa în spinare, forțată de împrejurări.
„Am fost în multe locuri cu Anticariatul – într-un chioșc pe Mărășești, transformat acum în pompe funebre, vizavi de Policlinică, apoi într-un spațiu de pe strada Mihai Viteazu. Asta e ultima locație. Acum sunt la pensie, aș putea sta acasă, dar ce să fac acolo? Acum mă ocup de asta doar din pasiune, că nu câștig nimic”, spune Domnica Cosmin, care a ieșit la pensie de cinci ani de zile, dar continuă să fie prezentă zi de zi la Anticariatul amenajat în spațiul pus la dispoziție de Societatea Scriitorilor Bucovineni, lângă Galeria de Artă de pe strada Vasile Bumbac.
Pe lângă cărțile care i-au fost prietene o viață, meseria ei a făcut-o să cunoască foarte multă lume, iar cu unii a legat prietenii solide, precum cea cu doctorița Olimpia Rusu, care trece zilnic pe la ea, să schimbe o vorbă și să găsească ceva interesant de citit, ori cea cu „regretatul profesor Alexei Calinoschi, care era o enciclopedie ambulantă… tare i-ar mai fi plăcut să fie aici, să stea la măsuță, pe scaun, înconjurat de cărți”. Printre clienții care vin zilnic se numără și Miguel, un portughez stabilit la Suceava, care studiază fascinat cărțile scrise în română.
O femeie intră și cere poezii de Nichita Stănescu. Fără ezitare, i se indică mai multe volume, din care să aleagă, după placul inimii. Știe unde are fiecare carte, operele marilor scriitori, ce se găsește sau nu în anticariat, sau dacă poate face rost din altă parte. Asta a făcut o viață, a trăit din cărți și printre cărți.
