Am trăit atâtea, încât de la o vreme capacitatea mea de a mă mira s-a diminuat până la dispariție. În fond, pe pământul acesta, multe sunt posibile, iar în România totul este posibil. Nu mai repet varza de întâmplări, să le zic insolite, din aceste zile, unele tragice și sângeroase, altele doar dramatice. Mă voi opri la o nedumerire de adresare (până la urmă, de aceea sunt scriitor), la una lingvistică. Trei seri la rând în domiciliul meu, prin mijlocirea micului ecran, au pătruns dezbateri înfocate pe tema asasinului Gorbunov. Zic asasin referindu-mă la vechile ciuruiri cu gloanțe ale unor cetățeni și nu la ultima ispravă de asasinat de la Brașov, unde există dubii dacă Gorbunov în persoană, Gorbunov prin complici ruso-moldoveni sau altcineva a săvârșit omorurile din stradă. Faptele dovedite, cele vechi, i-au adus acestui scelerat o condamnare la pușcărie de 15 ani. O judecătoare bătăușă, un procuror și niște doctori au concurat la punerea în libertate a asasinului înainte de ispășirea pedepsei pe motiv de gâlci sau de păienjeniș pe ochi.
Dezbaterile lungi ale specialiștilor criminaliști, ale gazetarilor, ale altor băgați în discuție au întors pe toate fețele cazul. Nu insist. Mă opresc doar la amănuntul care a legat ca o piftie lăsată în frig toate aceste gâlcevuri televizate. „Domnul Gorbunov”, zice o avocată, s-a bucurat de prezumția de….. și dă-i și dă-i. Avocații, mă liniștesc eu la auzul domnirii asasinului, sunt obligați la un exercițiu de politețe față de clienți. Pentru ei domnul client rămâne domn chiar dacă a tocat și ambalat în pungi un copil de țâță sau a înjunghiat de 40 de ori o femeie pe care a violat-o în prealabil. Dar să zică „Domnia sa domnul Gorbunov” șefa de onoare a magistraților din România, o femeie altfel inteligentă, m-a lăsat perplex.
În instanțe, îmi amintesc eu, parcă era evitată formula. „Inculpat Vasilescu” sau, parcă, „Cetățene Vasilescu” era formula prin care judecătorul se adresa celui din boxă. Cum Dumnezeu să domnești de o mie de ori într-o emisiune o bestie? Formula a fost repetată până la sațietate de analiști, de reporteri de investigație, de magistrați, de politicieni.
Trăim în țara în care agenda zilnică, formulele și rețetele de destituire sau promovare sunt dictate de „Domnia sa, asasinul!”. Domnul asasin, domnul violator, domnul devalizator de bănci, domnul șpăgar, domnul ciorditor de portofele sunt oameni și au dreptul european și universal de a fi respectați. Dacă aș îndrăzni pesemne să urlu la un criminal care a violat o fetiță de șase ani și apoi a aruncat-o într-un tomberon unde și-a găsit sfârșitul „măi brută nenorocită, fiară, subom, măi nemernicule”, caz real petrecut parcă la Iași, o distinsă doamnă judecător, impeturbabilă și planturoasă, m-ar așeza ușor după gratii, probabil cu aceeași ușurință cu care sunt suspendate pedepsele criminalilor din motive cel puțin ridicole.
Suntem țara în care totul este posibil. Suntem țara care dă permisii brutelor condamnate la pușcărie pe viață. Dacă un sadic de 55 de ani a fost condamnat la 29 de ani de temniță nu se cheamă că e condamnat pe viață? Ei bine, la noi este posibil să-l întâlnești pe acest asasin la cinematograf, mâncând semințe sau în dormitorul tău, pe care l-a încurcat cu al lui. Să nu cumva să faceți greșeala de a vă adresa criminalului altcum decât cu formula directă „domnule”, iar când îl evocați, chiar și în singurătate, nu numai într-un talk show de televiziune, să ziceți musai „domnia sa”.
