Domesticirea primilor cai a avut loc în urmă cu 5.500 de ani



Domesticirea primilor cai a avut loc în urmă cu aproximativ 5.500 de ani, într-o regiune din nordul actualului stat Kazahstan, potrivit unei echipe internaționale de arheologi, al cărei studiu a fost publicat în revista Science, informează AFP. Această descoperire situează îmblânzirea cailor, în timp, cu o mie de ani mai devreme decât credeau specialiștii. În Europa, domesticirea cailor a avut loc cu aproximativ 2.000 de ani mai târziu decât în Asia.
Studiul a relevat faptul că primii cai sălbatici au fost îmblânziți, la început, nu doar pentru călărie și tracțiune, ci și pentru a deveni sursă de alimente (carne și lapte).
Cercetătorii au efectuat săpături în diverse situri arheologice și au folosit mijloace tehnologice moderne pentru a afla originea domesticirii cailor.
Datele colectate au relevat faptul că, în urmă cu patru milenii înainte de era noastră, caii erau selectați în Asia Centrală în funcție de caracteristicile lor fizice, pentru reproducție. Analiza scheletelor și a oaselor picioarelor a indicat faptul că existau anumite diferențe între caii domestici și cei sălbatici din aceeași regiune.
Caii domestici purtau harnașament multe ore pe zi, iar civilizația Botai consuma lapte de iapă, au afirmat arheologii. Cu ajutorul unei noi metode de analiză a reziduurilor de lipide descoperite în vasele populației Botai, experții au descoperit că era vorba de lapte de iapă, care este consumat și în zilele noastre în Kazahstan, sub forma unei băuturi fermentate, ușor alcoolizată, numită „cumis”.
„Domesticirea cailor a avut un imens impact social și economic: ea a contribuit la dezvoltarea comunicațiilor, a transportului, a producției alimentare și la transformarea modul de a concepe un plan de război”, a declarat Alan Outram, de la Universitatea Exeter, principalul autor al studiului.
Caii par să fie animalele preferate ale vechilor civilizații din această regiune, care au optat pentru creșterea lor în defavoarea bovinelor, ovinelor și caprinelor. Caii au avantajul de a se adapta mai bine rigorilor iernii din stepele Asiei Centrale și pot să pască pe toată durata anului, inclusiv atunci când pământul e acoperit cu zăpadă.
Bovinele, ovinele și caprinele trebuie să aibă rezerve de hrană pe perioada iernii și au intrat mai târziu în gospodăriile civilizațiilor preistorice din această regiune.