Selecționerul Franței, Raymond Domenech, a declarat, sâmbătă, după meciul încheiat la egalitate de formația sa, pe teren propriu, în fața României, că este dezamăgit de acest rezultat.”Sunt dezamăgit. Păcat pentru efortul depus de jucători. Cu atâtea ocazii de gol, cu riscuri asumate, cu patru-cinci atacanți nu am reușit să marcăm mai mult. Rezultatul este decepționant, dar calificarea se va juca până la sfârșit. Mai avem un meci, miercuri. Urmează să întâlnim Serbia, care nu a jucat sâmbătă, dar… așa este programul. Trebuie să arătăm ceva la Belgrad”, a declarat Domenech. Reprezentativa României a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), jocul disputat, sâmbătă, în deplasare, în fața echipei similare a Franței, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2010, și a ratat orice șansă de a mai ocupa locul întâi în grupa a 7-a.
Domenech: „Este un rezultat decepționant”
