Doliul copiilor și stadiile dezvoltării

Cu toții, ca adulți, am trecut printr-un eveniment traumatizant, dureros, al pierderii, și pe fundalul tristeții inerente stării de doliu apar manifestările descrise mai sus. Cum fac față însă copiii unui astfel de eveniment? Au aceștia formată întreaga gamă de sentimente pentru a simți cele întâmplate și mai ales înțeleg ce se întâmplă în momentul respectiv, percep conceptul de pierdere și moarte? Copiii nu își arată sentimentele la fel ca adulții
În trecut, copiii erau văzuți ca adulți în miniatură și se aștepta de la aceștia să se comporte precum adulții. Astăzi, însă, unii psihologi afirmă că durerea și mâhnirea unui copil durează mai mult ca cea a unui adult.
Acest lucru ar putea fi explicat de faptul că capacitatea unui copil de a resimți emoții intense este limitată. Din moment ce doliul este un proces ce continuă de-a lungul vieții, copilul se va gândi la pierdere în mod repetat, în special în momentele importante ale vieții, precum terminarea școlii, plecarea într-o excursie, căsătoria sau nașterea propriului copil.
Copiii nu își vor arăta sentimentele la fel de deschis ca adulții; nu se vor retrage, nici nu vor insista asupra persoanei pierdute, dar, în schimb, se vor ascunde în spatele activităților (jocuri). Adesea, familia crede că aceștia fie nu înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat, fie a trecut cu ușurință peste moarte sau pierdere.
Diferite accepțiuni ale morții
Conform unor studii realizate de Institutul „National Cancer“ în 2008, nici una dintre ipoteze nu ar fi adevărată, mintea copiilor protejându-i de ceea ce este prea puternic pentru ei. Perioadele de doliu sunt mai scurte pentru copii fiindcă ei nu pot percepe gândurile și sentimentele lor precum adulții. De asemenea, întâmpină greutăți în exprimarea sentimentelor în cuvinte. În schimb, comportamentul vorbește în numele copilului: sentimente puternice de furie și frică de abandon sau moarte.
Copiii fac adesea jocuri ce implică moartea ca o modalitate de a-și rezolva sentimentele și anxietatea. Aceste jocuri sunt familiare copiilor și oferă oportunități sigure de exprimare a sentimentelor.
Copiii din diferite stadii de dezvoltare au diferite accepțiuni ale morții și a evenimentelor legate de aceasta.
Copiii foarte mici nu recunosc moartea, dar sentimentele de pierdere și separare fac parte din dezvoltarea conștientizării morții. Copiii separați de mamele lor sunt adesea apatici, nu răspund la zâmbet sau gângurit, dorm mai puțin, sunt mai puțin activi și suferă de schimbări fizice (cântăresc mai puțin).
Expresii care aduc confuzie copilului
Copiii cu vârste cuprinse între 6-9 ani sunt, în general, curioși despre moarte și pun întrebări cu privire la ce se întâmplă cu trupul cuiva când acesta moare. Moartea e văzută ca o persoană sau spirit separat de persoana ce era vie, adesea sub forma unui schelet, unor fantome, sau sub forma îngerului morții sau omului negru. Ar putea vedea moartea ca fiind decisivă și înfricoșătoare, dar ea se produce la oamenii bătrâni, și nu lor înșiși. Abia la 12 ani moartea e văzută ca finală și se poate întâmpla oricui.
Copiii „îndoliați” pot avea probleme la învățare, pot dezvolta comportamente antisociale sau agresive, se pot retrage de ceilalți sau, dimpotrivă, foarte atașați.
Pentru a ajuta copiii să facă față mai bine perioadei doliului, se recomandă evitarea folosirii expresiilor „a dispărut”, „l-am pierdut”, acestea putând alarma sau produce confuzie copilului. Fiecărui copil trebuie spus adevărul, folosind atâtea detalii câte poate înțelege pentru vârsta lui. De asemenea, e bine ca aceștia să fie incluși în pregătirile înmormântării.
Moartea, mutare la Domnul vieții
Toate aceste date strict psihologice sunt relevante și din perspectivă creștină, întrucât ele arată că omul, și chiar și copiii, trebuie să participe la întreaga ceremonie de despărțire de cel adormit. Mai mult decât atât, rezultatele studiilor sugerează că amintirile frumoase pe care le păstrăm în legătură cu cei dragi de care ne-am despărțit ne îndulcesc amarul pierderii lor. Din perspectivă creștină, însă, mângâierea cea mai mare în situația grea a morții cuiva drag este credința că cel adormit nu a trecut în neființă, și nici nu a dispărut pentru totdeauna, ci s-a mutat la Domnul vieții. Mângâierea cea mai mare vine, până la urmă, din credința că Dumnezeu, biruitorul morții și izvorul vieții veșnice, prin mila Lui nemăsurată, va însoți pe cel drag nouă în drumul trecerii lui din lumea aceasta și îi va da odihnă „în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea”. În Hristos, Domnul Vieții, creștinii păstrează și comuniunea reală cu cei adormiți, până la învierea cea de obște
(Andreea Raluca NEAGU, sursa: www.ziarulumina.ro)