Cei mai talentați fotbaliști născuți în anul 1998 din țara noastră au fost chemați de antrenorul Bogdan Argeș Vintilă la o acțiune de selecție pentru reprezentativa Under 17 a României, calificată la Turul de Elită. Printre aceștia, și doi tineri suceveni, Mugur Florescu și Cosmin Buziuc, ambii legitimați la Liceul cu Program Sportiv. „Este o mândrie pentru noi, ca liceu, că avem jucători convocați la echipa națională, dar și o răsplată a muncii de zi cu zi depuse de acești copii. Sper să mai avem parte de surprize de acest fel în viitorul apropiat. Mai sunt și alți tineri talentați la club, care, sunt sigur, vor munci și mai mult acum, stimulați fiind de reușita lui Mugur și Cosmin. Din discuțiile pe care le-am purtat, cei doi s-au arătat încântați de condițiile de antrenament de care au avut parte la Centrul de pregătire de la Mogoșoaia. Mi-au transmis că s-au mișcat bine la meciul de selecție, primind asigurări că vor fi chemați și la viitoarea acțiune de acest gen, programată în luna ianuarie”, a declarat profesorul Ovidiu Murariu.
Fotbal – juniori
Doi tineri de la LPS sunt în lotul lărgit al reprezentativei Under 17
