Dublă tragedie

Doi tineri de 20 de ani s-au înecat în râul Suceava



Până aseară, în jurul orei 20.00, echipele de salvare nu reușiseră încă să dea de vreunul dintre cei doi dispăruți
Până aseară, în jurul orei 20.00, echipele de salvare nu reușiseră încă să dea de vreunul dintre cei doi dispăruți

Doi tineri în vârstă de 20 de ani și-au găsit sfârșitul, ieri după-amiază, în râul Suceava, pe raza orașului Liteni, în apropiere de podul de cale ferată cunoscut ca „Podul Nemților”. Din primele informații rezultă că un grup numeros de persoane de etnie romă, toate din comuna Cristești, județul Botoșani, au intrat în apă, în apropiere de balastiera din Liteni, pentru a se răcori. Probabil și din cauza gropilor din albia râului, cei doi tineri nu au mai putut ieși la suprafață. Au strigat după ajutor, ceilalți au încercat să-i ajute, însă nu au putut. De altfel, supraviețuitorii le-au povestit echipelor de salvatori că și alte persoane din grup s-au aflat în pericol iminent de a se îneca.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a mobilizat la fața locului echipaje de la subunitățile Dolhasca, Fălticeni și Suceava. Ieri după-amiază s-au început operațiuni de căutare cu două bărci pneumatice și căngi pentru scotocirea malurilor. Debitul ridicat al apei, pe fondul numeroaselor precipitații din ultima perioadă de timp, face operațiunea de căutare foarte dificilă.
Până aseară, în jurul orei 20.00, echipele de salvare nu reușiseră încă să dea de vreunul dintre cei doi dispăruți.
Operațiunile urmau să continue până la lăsarea întunericului.
După toate probabilitățile astăzi se va apela la Grupa de Scafandri a ISU Suceava, care să continue căutările la adâncime și să înceapă perierea zonei în care au dispărut cei doi.
Dubla tragedie de ieri s-a petrecut la câteva zile după ce un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Vatra Dornei, a murit înecat în râul Dorna, în apropiere de podul pietonal din centrul municipiului stațiune, după ce a intrat în apa cu debit mare pentru a se răcori în miez de zi, când temperaturile erau ridicate.
Din păcate, tragediile de acest gen se repetă an de an în lunile de vară, în ciuda numeroaselor avertismente transmise de autorități, cu privire la pericolele care se ascund la tot pasul în apele curgătoare și în lacurile de acumulare.



Recomandări