Petrecerea mai multor tineri pe malul râului Bistrița, pe raza comunei Dorna Arini, s-a sfârșit tragic, după ce doi dintre ei s-au înecat.
Potrivit poliției, eveniment s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 17:00. După ce au făcut un grătar pe malul apei, în dreptul școlii generale din satul Rusca, și au consumat băuturi alcoolice, tinerii s-au băgat în apă pentru a se mai răcori.
La un moment dat, însă, doi dintre ei, Andrei L., în vârstă de 17 ani, din localitate, și Andrei G., de 18 ani, din Vatra Dornei, ultimul venit în vacanță la bunici, au început să înoate în amonte. Cei doi au ajuns într-o zonă în care apa depășește cinci metri, fiind luați de curenți și trași la fundul apei. Deși mai mulți tineri de pe margine au sărit să-și salveze amicii, încercările lor disperate au fost sortite eșecului, cei doi fiind înghițiți de ape.
La fața locului au fost chemate echipaje specializate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și Salvamont, trupurile neînsuflețite ale celor doi fiind scoase la suprafață după aproximativ două ore și jumătate de căutări.
Din declarațiile localnicilor, asemenea accidente nu s-au mai întâmplat în acel loc, preferat adesea pentru înot, de mai bine de 30 de ani.





