Doi tineri din județul Neamț au fost prinși de poliție la mai bine de două luni după ce au furat 160 de perechi de încălțăminte din mansarda unui bloc din Suceava. Din ancheta poliției rezultă că marfa a ajuns la magazine second-hand din Suceava, verificările pe această linie urmând a fi continuate.
Poliția municipiului Suceava a intrat pe fir în acest caz pe data de 13 mai. Atunci, Gheorghe L., în vârstă de 57 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat că în intervalul 26 aprilie-13 mai persoane necunoscute au pătruns în podul mansardat al unui bloc, proprietatea sa, de unde au furat 160 de perechi de sandale și cizme de damă, de diferite mărci. Bărbatul desfășoară comerț legal de încălțăminte pe care o vinde în spațiile pe care le are în mai multe puncte ale municipiului Suceava. Prejudiciul a fost estimat la 15.000 de lei.
Cei doi suspecți de furt, Florin Alexandru Asavei, în vârstă de 20 de ani, și Adrian Gheorghe Lungu, de 23 de ani, ambii din comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț, au ajuns pe mâna polițiștilor după ce în noaptea de 1 spre 2 iulie au mai dat o spargere. Din ancheta poliției rezultă că ei au spart o magazie din Suceava, de unde au furat mai multe scule. Polițiștii i-au prins la scurt timp după comiterea acestei fapte și, continuând ancheta, au stabilit că cei doi sunt și autorii furtului de încălțăminte.
Polițiștii au recuperat o parte din perechile de papuci
Anchetatorii au reușit să recupereze 69 din cele 160 de perechi de încălțăminte furate.
Conform subcomisarului Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava „cele două persoane au recunoscut comiterea faptei, declarând că în după-amiaza unei zilei de la sfârșitul lunii aprilie 2014 au pătruns prin efracție în podul scării de bloc unde domiciliază persoana vătămată, iar din interior au sustras aproximativ 160 de perechi de încălțăminte, pe care le-au vândut ulterior”. Proprietarul papucilor s-a declarat parte vătămată în acest caz și s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.000 de lei.
Cei doi suspecți, arestați preventiv. Unul are pe numele său și un mandat european de arestare
Cei doi tineri nemțeni au fost reținuți în baza ordonanței pentru 24 de ore, miercuri, iar joi procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava i-a înaintat, la Judecătoria Suceava, carea decis arestarea preventivă a celor doi pentru o perioadă de 30 de zile.
De precizat că Adrian Gheorghe Lungu, tânărul de 23 de ani, era dat în urmărire, având emis pe numele său un mandat european de arestare sub acuzația că a comis furturi în Italia. El era dat în urmărire din august 2013.