Doi tineri au ajuns împreună în boxa acuzaților după plimbări nocturne cu mopedul

Doi tineri au ajuns împreună în boxa acuzaților după plimbări nocturne cu mopedul
Doi tineri au ajuns împreună în boxa acuzaților după plimbări nocturne cu mopedul

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au anunțat că au trimis în judecată în același dosar doi inculpați, ambii sunt control judiciar, ambii pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, în plus unul urmând a răspunde penal și pentru încredințarea unui vehicul unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere.
Este vorba de doi tineri în vârstă de 18 ani, ambii din comuna Pârteștii de Jos, cărora totul li se trage după ce au făcut plimbări nocturne cu un moped, pe 17 iunie a.c.
Poliția a intrat pe fir după ce unul dintre tineri a ajuns la Spitalul Gura Humorului, unde a declarat inițial că a suferit leziuni după ce a căzut de pe bicicletă, însă în urma verificărilor s-a constatat că acesta a fost implicat într-un accident rutier cu un moped.
Polițiștii care au demarat cercetări au stabilit în scurt timp că tânărul nu are permis de conducere, iar vehiculul nu este înregistrat pentru a circula pe drumurile publice.
Tânărul de 18 ani a recunoscut că a consumat și o cantitate de alcool, iar la mai bine de șase ore de la producerea accidentului a avut o concentrație de 0,17 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Cercetările au fost continuate, au fost analizate imagini video și a rezultat că în acea noapte, între 4.00 și 4.30, cu acel moped au circulat doi tineri, pe sectorul Comănești-Humoreni.
Din cercetări a mai rezultat că vehiculul pe două roți era al unui alt tânăr de 18 ani, care a condus și el fără a deține permis.
După lămurirea situației de fapt, pe 26 iunie, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore în arestul poliției județene.
Procurorii au anunțat că au finalizat dosarul și l-au trimis spre judecare la Judecătoria Gura Humorului.

Recomandări

Doi indivizi, arestați după ce au agresat un tânăr care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni
Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

Patru indivizi, reținuți în arest după ce s-au apucat să facă legea la ei în sat, cu răfuieli în trafic și bătăi

Arestat după ce a condus fără permis, deși a fost trimis în judecată deja de două ori pentru fapte similare

Autorul accidentului în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie

Autorul accidentul în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie
Autorul accidentul în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie