Fotbal

Doi tineri arbitri suceveni au fost promovați în Liga a III-a



Lilioara Grămadă a pus umărul la promovarea a doi tineri arbitri
Lilioara Grămadă a pus umărul la promovarea a doi tineri arbitri

Alexandru Filipciuc și Andrei Ițco, ambii în vârstă de 22 de ani, sunt ultimii doi asistenți suceveni care au pătruns în Corpul național al arbitrilor de liga a III-a. Cei doi vor oficia vineri primul lor meci în eșalonul trei, CS Panciu cu Sporting II Vaslui, în brigadă cu centralul Bogdan Simion, din Iași. Filipciuc, un fost junior foarte talentat, a ieșit în urmă cu 5 ani chiar campion național de juniori cu FCM Bacău, dar a fost nevoit să se retragă prematur din activitatea de jucător din cauza unei accidentări groaznice, o dublă fractură deschisă de tibie și peroneu. „Sunt tare bucuros pentru cei doi, pentru că sunt tineri de mare perspectivă în arbitraj. Deja mi-am făcut programul în așa fel încât să pot fi prezent mâine la meciul lor de debut de la Panciu, pentru a-i superviza și încuraja în același timp. Un merit important în ascensiunea lui Filipciuc și Ițco îi revine și președintei Asociației Județene de Arbitri, Lilioara Grămadă”, a declarat președintele AJF Suceava, Aurel Daicu.
Meciul de baraj pentru Liga a III-a a fost mutat la Gura Humorului

În altă ordine de idei, Aurel Daicu a anunțat că barajul pentru promovarea în Liga a III-a dintre Luceafărul Mihai Eminescu (Botoșani) și Voința Mărișelu (Bistrița Năsăud) nu se va mai disputa pe stadionul Areni, așa cum se preconizase inițial, ci la Gura Humorului, pe stadionul Minerul. Partida se va juca în ziua de 15 iunie, cu începere de la ora 17.30. „Bistrițenii n-au vrut în ruptul capului să joace pe Areni. Au motivat că distanța dintre Mărișelu și Suceava este mult mai mare în comparație cu cea dintre Botoșani și Suceava”, a precizat Daicu.



Recomandări