Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată marți de un bărbat de 33 de ani, din localitate, administratorul unui cafe-bar, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 29 aprilie – 4mai, prin distrugerea unei uși din spatele cafe-barului, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice, valoarea prejudiciului fiind de circa 2.100 lei.În urma investigațiilor, polițiștii au reușit identificarea autorilor ca fiind doi tineri de 24 și respectiv 23 de ani, ambii din localitate, persoane aflate sub măsura preventivă a ”controlului judiciar”.În cauză, s-a dispus reținerea suspecților pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă.„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, dosarul penal urmând să fie soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.





