Doi tineri în vârstă de 18, respectiv 19 ani, au fost duși, ieri, în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzați că, în aproximativ o săptămână, și-au tâlhărit patru consăteni, pe care i-au așteptat să iasă din crâșmă și, profitând că aceștia erau sub influența băuturilor alcoolice, i-au urmărit și acostat în locuri întunecoase, i-au lovit și le-au luat bunurile pe care le aveau asupra lor.
Anchetatorii spun că ar fi vorba de patru victime, Petru I. (43 de ani), Vasile P.(36 de ani), Gheorghe S. (42 de ani) și Fănică C. (42 de ani), iar faptele au fost comise în perioada 11-19 septembrie a.c..
De la cele patru victime, suspecții, Daniel Baltag și Constantin Pricop, ar fi luat, explică anchetatorii, 1560 de lei și telefoanele mobile.
Cei doi tineri și-au recunoscut faptele și au înapoiat victimelor sumele sustrase, iar acestea din urmă au refuzat să depună plângere.
Cu toate acestea, polițiștii i-au dus pe cei doi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, iar procurorii au decis să-i prezinte instanței cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie.
Judecătorii fălticeneni au decis, însă, să-i lase în libertate pe cei doi și le-au interzis să părăsească localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.