Înperioada 24 iulie-20 august, Consiliul Național al Elevilor (CNE), în parteneriat cu Librăriile Humanitas, derulează o campanie de susținere și promovare a lecturii în rândul tinerilor. Campania-concurs ”CNE premiază iubitorii de carte!” își propune să aducă tineri din toată țara, pasionați de lectură, la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, București, cel mai mare târg de carte din România.
Inițiativa aparține președintelui Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Suceava, suceveanul Tudor Găitan – secretar al Consiliului Național al Elevilor, elev al Colegiului „Petru Rareș” Suceava, și suceveanului Bogdan Baciu – reprezentant al Departamentului de Educație și Comunicare, Librăriile Humanitas, senior al CJE Suceava.
Tinerii care vor să participe la târg vor fi selectați prin tragere la sorți în urma depunerii unei aplicații pe platforma suport a Consiliului Național al Elevilor, wedu.ro, în care vor răspunde la o serie de întrebări legate de preferințele lor în materie de cărți: cărțile cititepână acum, lista de lectură pe care o au pentru această vară, la recomandarea cui obișnuiesc să își achiționeze cărțile și care este cartea lor preferată.
Târgul are loc în noiembrie 2014
Scopul acestei campanii este acela de a vedea care sunt preferințele elevilor în materie de lectură și creionarea unui profil de elev-cititor.
„Este el cu adevărat mai câștigat decât cei care nu citesc? Ce citește elevul român din această generație? Clasici? Literatură română? Thriller? Ajung elevii la cărțile noi și la scriitorii autohtoni? Câți dintre ei citesc literatură străină contemporană? Și poate, cel mai important, care este factorul decizional care a contribuit cel mai mult la alegerea unui gen sau a unei cărți preferate? Părinții? Școala? Prietenii?Marketingul?”, întreabă retoric inițiatorii.
O altă problemă abordată de aceștia este accesul la carte.
„Sunt bibliotecile școlilor și liceelor la zi cu fondul de carte? Sunt librării în orașele mici în care liceele nu au noutățile editoriale în fondul de carte? Toate aceste lucruri le vom afla din răspunsurile lor, iar pe unii dintre ei îi vom premia cu cărțile care li se potrivesc cel mai bine”, mai transmit organizatorii. Norocoșii care vor merge la Gaudeamus în noiembrie 2014 vor avea ocazia de a-și întâlni scriitorii preferați, români și străini, față în față.
Cei premiațivor avea asigurat tot ce ține de transport, masă, cazare pe parcursul Târgului de Carte Gaudeamus, cea mai importantă sărbătoare a cărții din România, și vor primi cărți semnate ale autorilor contemporani preferați.